S-au aprins dealurile, în judeţul Buzău. Zeci de pompieri şi voluntari se luptă cu flăcările VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa ISU Buzău

Zeci de pompieri şi localnici s-au mobilizat, sâmbătă seară, pentru a stinge incendiile de vegetaţie uscată care au izbucnit pe dealurile din comuna Beceni. Flăcările au scăpat de sub control, înteţite de rafalele de vânt, şi s-au întins pe o suprafaţă de peste 400 de hectare.

Potrivit ISU Buzău, pompierii buzoieni au fost solicitaţi, în jurul orei 14.00, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe raza comunei Beceni. 

Către locul indicat au început deplasarea pompierii din cadrul Punctului de Lucru Beceni, iar în urma recunoaşterii ce indica iniţial o suprafaţă de ardere de peste 150 de hectare, forţele prezente la faţa locului au fost suplimentate cu personal din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău şi din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Sărat. 

De la momentul sosirii, pompierii buzoieni au acţionat continuu pentru stingerea focarelor, ce s-au întins, din cauza condiţiilor meteo favorizante, pe raza mai multor localităţi cum ar fi Beceni, Gura Dimienii, Valea Parului, Dogari, Floreşti, si au cuprins în total o suprafaţă aproximativa de 400 de hectare. 

”Până la acest moment, datorită eforturilor susţinute ale pompierilor, cu toate că accesul în zonele unde incendiul se manifestă sunt greu accesibile, majoritatea focarelor au fost lichidate”, transmit pompierii buzoieni.

Pentru gestionarea situaţiei, în cadrul misiunii au fost angrenate: o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un ATV, trei autospeciale de transport personal, iar pentru că terenul este greu accesibil, la intervenţie au participat doi ofiţeri şi peste 20 de subofiţeri echipaţi cu mijloace de primă intervenţie, turbosuflante şi atomizoare portabile, ce au putut fi transportate către zonele ţintă.

Misiunea este în dinamică, iar datele se pot schimba până la finalul acesteia.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil