Prefectul de Buzău pleacă în Norvegia, în căutare de parteneri pentru proiecte cu caracter social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegaţie din care vor face parte prefectul de Buzău, Maria Buleandră, şi consilierul Călin Iosif va pleca la Oslo, în luna septembrie. Deplasarea este finanţată din fonduri norvegiene, în cadrul unui program de asistenţă financiară de care beneficiază insituţia.

Scopul deplasării este acela de a identifica în Norvegia potenţiali parteneri care să se implice în derularea unor proiecte transnaţionale cu aplicabilitate în judeţul Buzău. 

La Oslo, delegaţia de la Buzău va avea întrevederi cu oficiali ai primăriei oraşului, dar şi cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi organizaţiilor neguvernamentale. Vizita, care va dura patru zile, va beneficia de sprijin din partea Ambasadei României în Norvegia.  

Deplasarea buzoienilor a fost posibilă după ce Ministerului Fondurilor Europene a aprobat aplicaţia „Partners for the Future”, proiect depus în luna iulie de Prefectura Buzău.

Citeşte şi: Spitalul Judeţean Buzău va fi reabilitat cu fonduri europene până la sfârşitul anului 2015

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Spitalele ar putea fi reclasificate până la finalul anului: Rogobete: „Nu înseamnă închiderea lor”
Un român, erou în Italia după ce a salvat o fată nevăzătoare și pe tatăl ei dintr-o mașină care se scufunda. „Nimeni nu sărea. Oamenii făceau fotografii și videoclipuri”
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”