Povestea lui Gheorghelaş, fost pandur al lui Tudor Vladimirescu, devenit haiduc în Munţii Buzăului. A ajuns să fie evocat într-un cântec popular al Irinei Loghin

Comunităţile care îşi duc traiul în Munţii Buzăului păstrează nealterată legenda unui faimos haiduc, prin poveşti transmise de bunici nepoţilor, dar şi prin cântece, basme ori serbări câmpeneşti. Personajul de legendă, despre care şi acum se vorbeşte de parcă ar fi trăit în zilele noastre, se numea Negoiţă Gheorghelaş, cunoscut şi ca Gheorghilaş.

Gheorghelaş, fiul moşneanului Negoiţă din Ţoca, comuna Mărunţişu, a trăit în urmă cu 200 de ani. Perioada Era descris ca fiind un flăcău chipeş şi viteaz, iubitor de libertate. De aceea, Gheorghelaş a răspuns chemării lui Tudor Vladimirescu, prin Proclamaţia de la Padeş, trimisă şi locuitorilor buzoieni. Înrolat în armata de panduri, buzoianul a luat parte la luptele contra arnăuţilor de pe Valea Buzăului.

După 1825, moartea lui Tudor Vladimirescu l-a determinat pe Gheorghelaş să părăsească ceata de panduri şi să se retragă în munţii Buzăului, în zona muntelui Podul Calului. După revenirea la vatră, Gheorghelaş s-a căsătorit cu Măria Sterian, pe care avea să o ia alături de el în banda de nelegiuiţi.

”Prin anul 1825, descurajat de tragicul sfârşit al lui Tudor Vladimirescu, se întoarce în satul natal unde se însoară. Drept mulţumire  pentru că l-a cununat şi i-a botezat copilul, Gheorghelaş îi oferă în dar cumătrului Ştefan din satul Cătina un inel”, scrie Marcela Marin, autoarea monografiei ”La poalele Istriţei”.

Gheorghelaş fura de la boierii din Gura Teghii, care pe vremea aceea se numea Bâsca Penteleu, şi de la boierii din Siriu, iar prada o împărţea nevoiaşilor din satele din apropiere. Avea în pază stânele de pe Penteleu dar şi de pe văile din zonă şi împărţea dreptatea, luând de la cei bogaţi şi ajutând familiile cu mulţi copii. Fiind de fel din comuna Cislău, a pribegit şi prin vecinătatea acestei localităţi.

”Părăsind viaţa conjugală, adună mai mulţi tovarăşi de arme de la 1821, se retrage în codri şi începe a cutreiera ţinuturile învecinate, veghind la respectarea învoielilor făcute între ciobani, arendaşi şi săteni, dar scăpându-i pe aceştia şi din mâinile poterei şi ale zapciilor când se năpusteau să le ia bruma de agoniseală ce-o dobândiseră prin gospodăriile lor”, se arată în monografiei ”La poalele Istriţei”.

Multe dintre baladele inspirate din viaţa haiducului Gheorghelaş vorbesc şi despre Măria, soţia haiducului, care a fost ucisă în prima parte a perioadei de haiducie.

În schiţele biografice dedicate pribeagului de la poalele Penteleului, Dem G. Teodorescu şi Florentin Popescu amintesc de iubita lui Gheorghelaş care intră în ceata haiducească de dragul lui dar este ucisă de poteră pe când încerca să-l apere. În amintirea ei s-a ridicat o cruce de lemn, ”pe care o reînnoiesc ciobanii, ori de câte ori se strică”, intrată în legendă dar şi în toponimia zonei drept Crucea Fetei. (”Poezii populare române”, Dem G. Teodorescu)

Sursa culturalBZI.ro

Profesorul buzoian Mihai Mâncu, autorul lucrării ”Pelerini la Crucea Fetei, în revista Şcoala Buzoiană”, descrie povestea din secolul al XIX-lea care a dus la ridicarea Crucii Fetei: ”Aici, pe marginea drumului de creastă, lângă un izvor plăpând se află crucea ridicată în memoria Măriei Sterian, de 16 ani, iubita haiducului Năchită din Varlaam, ucisă de potera grănicerească într-o noapte când făcea de pază după toate regulile haiduceşti”. (”La poalele Istriţei”, autori Marcela şi Iuliu Marin).

Un aspect evocat de baladele dedicate lui Gheorghelaş, una fiind sursă de inspiraţie pentru cunoscuta interpretă de muzică populară Irina Loghin, face referire la rivalitatea dintre haiduc şi un boier, pe nume Macovei. Povestea spune că, pe vremea când era în oastea lui Tudor Vladimirescu, Gheorghelaş l-a avut stăpân pe Macovei, care-l tot maltrata, de aici pornind ura faţă de boier. 

Macovei avea în Munţii Buzăului o avere uriaşă, constituită din păduri, stâne de oi şi cirezi de vaci. 

Gheorghelaş le tot dădea târcoale cu ceata sa, pentru a-l mai dijmui din când în când pe boier. Dacă acesta încerca să se împotrivească, haiducul făcea dreptate cu măciuca. 

Sursa amfostacolo.ro

În ”Dacia Preistorică”, Nicolae Densuşianu a descris întâlnirea crucială dintre haiduc şi boierul Macovei, din anul 1827 

”Atunci, Gheorghelaş a mers la Nehoiaşu, sat în valea Buzăului, la păşunea lui Macovei de la „Fântâna Bradului”, unde l-a întâlnit pe Moş Radu Barbă-sură, păstorul lui Macovei. Gheorghelaş i se plânge acestuia „că a servit şapte ani ca argat al lui Macoveiu, în urmă însă Macoveiu l'a despoiat de totă averea ce o agonisise şi acum e silit să umble din perdea în perdea, să adune la pelcele, să se negustorească cu ele, însă dacă ar prinde pe Macoveiu, se scie că ar fi dus între cei vii”. (”Dacia Preistorică”, Nicolae Densuşianu)

Balada spune că Macovei este găsit în stâna lui Moş Radu iar Gheorghelaş „începe să-l judece, îl prinde de chică, îl învârtesce prin stână, îl lovesce cu măciuca grea de dece ocale şi-l silesce se-i înapoieze totă averea luată, în urmă-i răpesce şi turmele de oi”. În final, Macovei este omorât în bătaie de către haiduc, după care este aruncat de pe o stâncă din apropiere. 

Faima haiducului Gheorghelaş a trecut repede graniţa tărâmului dintre Munţii Buzăului, băgând spaima în mulţi oameni cu avere. Boierii şi autorităţile au pus mare preţ pe capul celui care le strica liniştea dar numai cu un vicleşug, pus la cale cu complicitatea cumătrului său, a fost posibilă răpunerea temutului haiduc.

”Fiind şi spaima boierilor din trei judeţe, a fost atras într-o cursă într-o poiană din Penteleu, chiar de cumătrul său, Ştefan din Cătina. Legeda spune că acesta l-a ucis, punând în loc de glonţ, chiar inelul primit în dar la cumetrie. Trupul i-a fost îngropat de ciobani la Chichilăi, lângă poteca ce urcă pe plaiurile Penteleului, iar capul a fost dus la Bucureşti de către moşneanul Ilie Beşg din satul Bătrâni, drept dovadă a morţii haiducului”, relatează Marcela Marin în monografia ”La poalele Istriţei”.

În memoria haiducului care a stăpânit Munţii Buzăului cu două secole în urmă, sătenii de la Gura Teghii organizează anual o serbare câmpenească. „Pe urme de baladă" etse menţinută fără nicio întrerupere din 1970 şi este cea mai veche manifestare de acest gen din judeţul Buzău.