Portret: Radu Mihalcea construieşte rachetomodele pentru Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A câştigat peste o sută de premii la competiţiile naţionale de aeromodele şi rachetomodele şi a fost inclus în lotul pentru Campionatul Mondial din Serbia.

Radu Mihalcea este un adolescent cu procupări asemănătoare celor de vârsta lui. Face sport, îi place muzica, în plus are o mare pasiune care îi aduce mari satisfacţii. Înclinaţiile native către tehnică l-au îndrumat către aeromodele şi rachetomodele unde face performanţă. 
Rezultatele excelente obţinute până acum şi în special cele de anul acesta la Campionatul Naţional i-au asigurat lui Radu Mihalcea un loc în lotul pentru Campionatul Mondial de Rachetomodele. El va participa la această competiţie organizată în Serbia, luna viitoare.

O joacă serioasă

A început să construiască machete în urmă cu nouă ani sub îndrumarea antrenorului emerit Ovidiu Nica. Atunci părinţii l-au înscris la mai multe cluburi de la Palatul Copiilor,  însă la puţin timp el a ales aeromodelele. „ Mi s-a părut puţin complicat şi am vrut să îmi depăşesc limitele, să încerc ceva ce nu poate fi făcut chiar de oricine. Eram mic, aveam şase ani şi eram interesat să văd, să ştiu cum se fac avioanele. În plus am considerat că ce învăţ aici mă va ajuta şi în viaţă. Dacă alţii nu ştiu să bată un cui, eu ştiu” spune Radu Mihalcea. I s-a părut o joacă la început când a construit primul avion din carton. A urmat un planor, apoi un avion ceva mai elaborat, cu motor şi a realizat că aeromodelele sunt într-adevăr o joacă ce se face însă cu mare seriozitate. Este nelipsit de la concursurile naţionale şi în ultima vreme de la cele internaţionale, de unde se întoarce de fiecare dată cu diplome şi medalii. Deşi pasiunea lui Radu este una tehnică, el spune că imagianţia contează atunci când proiectează el ceva.

Este şeful clasei

Radu Mihalcea îşi împarte timpul între clubul de aeromodele şi şcoală. Părinţii au fost de acord să îi dea voie la Palatul Copiilor cu condiţia să nu îşi neglijeze obligaţiile şcolare. „ Iniţial au fost încântaţi că mi-am găsit o ocupaţie utilă şi nu stau în faţa blocului să pierd timpul. La un moment dat însă n-au vrut să mă mai lase deoarece îmi era destul de greu să duc şi şcoala şi aeromodelele. I-am rugat să îşi dea voie să vin în continuare la Palatul Copiilor şi în cele din urmă au fost de acord” spune Radu.   Este elev în clasa a X a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” la profilul bio-chimie şi pentru că învaţă foarte bine a fost numit şef al clasei. Are prieteni care îi împărtăşesc pasiunea atât pentru aeromodele cât şi pentru muzica pe care o ascultă şi pentru skateboarding, sport pe care îl face cu deosebită plăcere. 

Întrebări şi răspunsuri:

Îţi doreşti să construieşti avioane adevărate?

Într-un fel mă pregătesc pentru asta, dar pe lângă aeromodelele pe care le fac la Palatul Copiilor mai e şi partea cu şcoala unde sunt materii pe care trebuie să le aprofundez. Mă gândesc la Facultatea de Aeronave, dar încă nu sunt hotărât.

Ce alte procupări ai  în afară de aeromodele şi rachete?

Am făcut handbal de performanţă timp de şase ani şi am participat la mai multe competiţii. A trebuit să mă retrag pentru că nu aveam timp suficient. Pe lângă sport am făcut şi ceva muzică. Am studiat pianul cinci ani la Şcoala Populară de Artă, apoi am învăţat singur, de pe Internet să cânt la chitară.

Ce-i place:


Îmi plac filmele bune, serialele. Filme care se încadrează în limita bunului simţ, în general comediile. Îmi place să ies cu prietenii, să fac skteboarding , să citesc dramă, poezie. Ascult cu plăcere muzică rock, punk, chiar muzica mai lentă şi cea clasică.

Ce nu-i place:


De obicei nu-mi plac oamenii care nu sunt ceea ce vor să pară a fi, oamenii prefăcuţi care au mai multe feţe. Nu-mi plac nedreptăţile care îmi sunt făcute mie şi celor din jurul meu. Nici mie ca şi multora nu îmi plac manelele.

Profil:


Născut: 9 noiembrie 1993, Buzău
Ocupaţie: elev, clasa aXa, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Buzău
Familie: o soră



Mai multe pentru tine:
Fostul soț al Andreei Bălan, actorul George Burcea, candidatul POT pentru Primăria Capitalei. În 2022 era condamnat pentru conducere sub influența drogurilor
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Prințul Andrew riscă „urmărirea penală privată” pentru acuzații de agresiune sexuală, corupție și abuz în serviciu
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Românca Anca Faur, soția celui de-al doilea om care a pășit pe Lună, a murit. Aldrin: „Iubirea vieții mele”
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?