PORTRET Bogdan Despescu, în fruntea Poliţiei la doar 37 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul carierei sale de poliţist în cei 15 ani a reuşit să desluşească mai multe cazuri complexe, de la crime şi până la furturi de mare amploare.

Încă din timpul liceului comisarul şef Bogdan Despescu s-a gândit la o carieră de poliţist. A început să se pregătească pentru admiterea la Academia de Poliţie încă din al doilea an de liceu, citind şi studiind materia necesară. „În clasa a zecea am decis să studiez istorie, gramatică şi alte materii de care mai aveam nevoie pentru examen şi din ce am citit şi din ce am văzut că se întâmplă în societate, m-a determinat să aleg o carieră de poliţist. Ca să ajung la liceu mergeam vreo trei kilometri împreună cu alţi colegi, iar până ajungeam la şcoală eu nu vorbeam nimic cu ei pentru că repetam în gând materia pe care o citeam", îşi aminteşte Bogdan Despescu.

În 1995 a absolvit Academia de Poliţie şi a ales ca specializare Poliţia Economică, cea pentru care se pregătise încă din timpul studiilor. În scurt timp a fost repartizat la Poliţia Municipiului Buzău, la Biroul de Combatere a Criminalităţii Economico- Financiare. „Eu m-am adaptat foarte repede la serviciu pentru că eu eram învăţat să muncesc încă de prin clasa a opta pentru că îmi plăcea să îmi ajut familia la treburile gospodăreşti", ne-a spus comisarul şef.

În mai puţin de un an a fost mutat la Poliţia din oraşul Nehoiu, locul unde a şi copilărit, cu responsabilităţi în acelaşi domeniu, al fraudelor. „Aici am făcut chiar şi muncă de ordine publică, chiar dacă nu era responsabilitatea mea, dar făceam tot ce cădea în sarcina poliţiei din Nehoiu, pentru că era un efectiv mic de poliţişti", ne-a mai zis Bogdan Despescu.

În anul 2001 a fost mutat la Berca, unde a devenit şef de birou al poliţiei de aici, iar la un an diferenţă a fost numit adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Buzău cu responsabilităţi pe siguranţă publică. De aproape patru ani este adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în domeniul investigării criminalităţii.

De-a lungul carierei sale s-a confruntat cu cazuri nu tocmai uşoare de desluşit. „Un caz deosebit a fost un omor la Cislău într-o după amiază de duminică, asupra unui cetăţean iugoslav, care era căsătorit cu o femeie din localitate şi cu care avea doi copii. El fusese plecat în ţara lui, s-a întors în Cislău şi noaptea a fost omorât şi a fost găsit în curte cu multe leziuni. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat şi nu avea niciun punct de plecare, dar după o cercetarea de 24 de ore am reuşit să stabilim autorii, care erau doi tineri din localitate, care au fost repede prinşi", îşi aminteşte comisarul şef Bogdan Despescu.


Întrebări şi răspunsuri


Ce avantaje şi dezavantaje v-a adus funcţia de adjunct al Poliţiei?
Ca funcţie de conducere ai responsabilităţi foarte mari, sunt destul de multe sarcini, precum şi stres. Şi familia are de suferit pentru că nu mai am mult timp la dispoziţie. Sunt însă şi avatanje pentru că altfel nu ar mai veni nimeni la conducerea Poliţiei.


Ce calităţi trebuie să aibă un poliţist?
Sunt multe calităţi pe care ar trebui să le aibă un poliţist, însă în primul rând trebuie să existe pasiune pentru că dacă nu există pasiune nu vine nici flerul, nici intuiţia. Chestiunea de fler şi de intuiţie este specifică poliţiei pentru că flerul de aici nu se compară cu cel din actorie, de exemplu.


Ce îi place?
Nu am timpul necesar însă îmi plac foarte mult călătoriile atât în ţară, cât şi în străinătate, însă nu am trecut de Europa, chiar dacă mi-aş fi dorit. Îmi place să aflu cât mai multe despre aceste zone ale judeţului. Îmi place şi sportul şi chiar în timpul studiilor am luat locul şase pe Capitală la concursul de cros şi cititul.


Ce nu îi place?
Nu îmi place minciuna şi lipsa de responsabilitate care are legătură şi cu minciuna şi când spun spun asta nu mă refer la colegi, ci şi la cei cu care am avut contact direct, adică persoanele cercetate.


Profil


Născut: 8 iunie 1972, Nehoiu
Ocupaţie: adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău
Familie: căsătorit, un copil

Mai multe pentru tine:
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”