Poliţiştii au reţinut trei tineri care „s-au plimbat” cu un autoturism furat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoții au furat bunuri dintr-o mașină

După ce au consumat băuturi alcoolice, trei tineri din Buzău au descuiat şi pornit un autoturism, cu care s-au plimbat pe strada Transilvaniei, preț de câteva zeci de minute. Au folosit cheia de contact găsită în aceeași seară într-o altă mașină din apropiere.

Marţi dimineaţă, în jurul orei 04.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Buzău a fost sesizat prin S.N.U.A.U. „112” cu privire la prezenţa unor persoane suspecte în zona străzii Prutului. La faţa locului a fost direcţionată imediat o patrulă de siguranţă publică, în apropierea intersecţiei străzii Prutului cu strada Constituţiei fiind identificaţi trei tineri în vârstă de 19, 20, respectiv 22 de ani, toţi din Buzău, care au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipale.

Din cercetările efectuate de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a rezultat că, în noaptea de 6 spre 7 august, după ce au consumat băuturi alcoolice, cei trei au încercat să sustragă un autoturism ce era parcat în curtea interioară a unor blocuri de pe strada Transilvaniei şi avea cheia în contact.

Nu au reuşit, însă au luat cheia din contact, cu ajutorul căreia au descuiat şi pornit un alt autoturism, pe care l-a condus pe o distanţă scurtă tânărul în vârstă de 19 ani. După ce au abandonat maşina respectivă, acelaşi suspect a descuiat un alt autovehicul şi a sustras un radiocasetofon, timp în care ceilalţi doi „supravegheau zona”.

Poliţiştii au recuperat aparatul din locul în care fusese ascuns de către suspecţi.

Împotriva celor trei buzoieni a fost începută urmărirea penală pentru furt calificat, tentativă la furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat şi complicitate la tentativă la furt calificat, suspectul în vârstă de 19 ani fiind cercetat şi pentru conducerea unui autoturism  pe drumurile  publice fără a poseda  permis de conducere.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău i-au reţinut pentru 24 de ore pe cei trei suspecţi şi continuă cercetările, în vederea documentării întregii lor activităţi infracţionale.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG