Poliţia a prins doi hoţi care au înghesuit mai multe oi într-un autoturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Poliţiştii din Merei i-au reţinut pe hoţii care, în urmă cu trei luni, au dat iama în turma unui crescător de ovine din Ulmeni. În timp ce treceau pe lângă animalele care păşteau pe marginea drumului, profitând de lipsa stăpânului, au înghesuit trei oi în autoturism şi s-au făcut repede nevăzuţi.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţişti din cadrul Secţiei 6 poliţie rurală Merei i-au identificat marţi pe principalii bănuiţi de comiterea furtului de animale.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la sfârşitul lunii octombrie 2016, doi tineri în vârstă de 21 şi respectiv 24 de ani, din localitatea Izvorul Dulce, ar fi sustras mai multe ovine din apropierea locuinţei proprietarului, un bărbat de 55 de ani, din localitatea Ulmeni.

Prejudiciul estimat de persoana vătămată la peste 1.000 de lei, a fost recuperat în proporţie de 50%. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar faţă de cei doi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”