Poliţia a închis un abator din judeţul Buzău, unde ar fi fost sacrificate şi animale cu boala limbii albastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un abator din judeţul Buzău a fost închis temporar, iar incineratorul acestuia a fost oprit în urma unor controale ale poliţiştilor la douăastfel de unităţi, unde ar fi fost sacrificate alte animale decât cele care apăreau în documente. Ofiţereii Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Buzău au deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală, pe numele administratorilor abatorului.

Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, împreună cu specialişti de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), au verificat două abatoare din judeţul Buzău, unde, potrivit anchetatorilor, s-ar fi tăiat vaci, oi şi cai, o parte dintre acestea fiind înregistrate cu datele de identificare a unor animale vii.

Pe lângă cele două abatoare, poliţiştii au mai verificat şi 193 de persoane fizice şi firme din judeţele Brăila, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman.

„În perioada 14 - 17 octombrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR, 50 de poliţişti de investigare a fraudelor şi de ordine publică, împreună cu specialişti ai Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, au efectuat controale la doi agenţi economici din judeţul Buzău, ce au ca obiect de activitate achiziţionarea, sacrificarea şi comercializarea cărnii rezultate din procesul de producţie (abatoare)“, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.

Poliţiştii au stabilit că în abatoarele verificate au fost sacrificate, în ultimele şase luni, 1.600 de animale. O parte dintre acestea erau ­achiziţionate de la samsari, care le cumpărau la preţuri modice, direct de la proprietari, fără să încheie niciun act în acest sens, după care le vindeau la preţ de speculă reprezentanţilor abatoarelor. În urma verificărilor, anchetatorii au găsit şi peste 30 de vite ale căror date de identificare figurau, în realitate, în paşapoartele unor animale vii care, de altfel, au fost găsite de poliţişti în curtea proprietarilor.

În plus, au fost găsite acte sanitar-veterinare care atestau că abatoarele au cumpărat animale vii provenite din gospodării care nu au deţinut niciodată animale.

Se pare că acţiunea de la Buzău a venit în urma declarării focarelor bolii limbii albastre în judeţul nostru. Există suspiciunea că ar fi fost abatorizate inclusiv animale bolnave ori decedate. Deşi boala nu se transmite de la animal la om, există interdicţii privind circulaţia, comercializarea şi sacrificarea animalelor din zona aflată în carantină.

În urma deficienţelor constatate, a fost emisă ordonanţă de suspendare a activităţii pentru 45 zile, pentru unul dintre abatoarele controlate. De asemenea, a fost interzisă desfăşurarea activităţii incineratorului aparţinând aceluia­şi abator.

Poliţiştii Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Buzău au deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală, pe numele administratorilor abatorului.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi 11 samsari de animale.

La acţiune au participat şi specialişti ai Direcţiei Generale de Control Oficial.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji