Paznic prinst în timp ce dormea în maşină, în faţa obiectivului de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noaptea trecută a fost organizată la nivelul judeţului o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului.

Poliţiştii au efectuat controale la 122 de obiective (unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare, cazinouri şi alte societăţi comerciale), unde au fost găsiţi 136 de agenţi de pază, iar împotriva a 19 dintre aceştia a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru abateri comise la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Unul dintre cei amendaţi a fost depistat de poliţişti în timp ce dormea în autovehiculul personal, parcat în incinta obiectivului de a cărui securitate ar fi trebuit să răspundă în acea noapte.

Un alt agent de pază a fost sancţionat de poliţişti după ce a fost depistat băut în timpul serviciului, aparatul etilotest indicând o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii vor continua activităţile în acest domeniu, pentru asigurarea unui climat de siguranţă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple