Patrula Vlad Ţepeş îl va sprijini pe Andrei Barac în lupta pentru Primăria Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Barac, buzoianul care a primit un milion de euro despăgubire de la statul român, pentru că a fost arestat nevinovat, vrea să devină primar al municipiului Buzău. Candidatura i-a fost anunţată de Bogdan Diaconu, preşedintele Partidului România Unită, pe listele căruia va intra în lupta electorală. Barac şi ceilalţi candidaţi ai PRU vor fi sprijiniţi de gruparea naţionalistă Patrula Vlad Ţepeş, care va fi înfiinţată în curând şi în Buzău.

PRU are de astăzi candidat pentru Palatul Comunal, în persoana fostului director Servagromec, Andrei Barac, cel care a câştigat la CEDO procesul cu statul român, în urma căruia a fost despăgubit cu un milion de euro. El va face echipă cu un grup de tineri buzoieni, fără trecut politic, care provin din societatea civilă şi care vor candida pentru funcţiile de consilieri municipali.

Prezent la întrunirea filialei locale, în cadrul căreia a fost anunţată candidatura lui Barac, preşedintele PRU i-a transmis candidatului câteva misiuni clare, de care să ţină cont în cazul unui succes în alegeri. Trebuie să dispună un audit pe 26 de ani în primărie, pentru ca oamenii şi DNA ”să afle ce s-a furat şi ce nu”, trebuie nu doar să arate ci să facă şi demersurile pentru recuperarea prejudiciilor, să atribuie direct unor firme buzoiene contractele mai mici de 30.000 de euro, pentru servicii, şi 20.000 de euro, pentru lucrări publice.

În lupta electorală, Andrei Barac va avea susţinerea atât a membrilor de partid, cât şi a membrilor Patrulei Vlad Ţepeş, o grupare menită să aibă implicare în comunitate. Potrivit lui Bogdan Diaconu, patrula ”nu are nicio legătură cu acea etichetă de grupare paramilitară iar cea mai periculoasă armă va fi aparatul de fotografiat”. ”Vor avea un echipament de protecţie, o uniformă, cu steagul României, emblemele partidului şi inscripţia mare Patrula Vlad Ţepeş. Vor atenţiona organele competente dacă observă ilegalităţi şi vor acţiona cu solidaritate la calamităţi, cu lopata în mână, sau la împăduriri”, a declarat Bogdan Diaconu, preşedintele PRU.

O filială a grupării va fi înfiinţată şi la Buzău, după înregistrarea la Tribunal a ONG-ului sub egida căreia va funcţiona, viitorii membri urmând să respecte un cod de conduită şi un angajament. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp