Noi cazuri de COVID-19 la Spitalul Judeţean Buzău. Cadrele medicale infectate au fost internate în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă două cazuri de COVID-19 au fost confirmate în Spitalul Judeţean Buzău, la secţiile ORL şi Medicină Internă. Este vorba despre un medic şi despre o asistentă medicală. Cei doi au fost trimişi la un spital din Bucureşti.

”Situatia cazurilor confirmate astazi, 19 mai, este urmatoarea: un medic de pe sectia O.R.L. si o asistenta medicala de pe sectia Medicina Interna au iesit pozitivi”, anunţă conducerea SJU Buzău. 

În cursul zilei de luni au fost testate 32 de cadre medicale, respectiv medici, asistenti medicali, infirmiere, care au intrat în contact cu pacienţii care au ieşit pozitivi şi personalul medical de pe secţia Dializă-Nefrologie, rezultatele fiind negative.

Întrucât un medic din secţia O.R.L. a ieşit pozitiv, s-a început testarea cadrelor medicale din secţie precum şi a pacienţilor internaţi. Cei doi pacienţi care au ieşit pozitivi au fost trimişi la Bucuresti.

Duminică, au fost diagnosticate cu COVID-19 patru asistente şi două infirmiere. Cel de-al şaptelea cadru medical diagnosticat cu COVID-19 este un doctor care venise din secţia de Dializă într-o scurtă vizită la pacienţii internaţi la Boli Interne. 

Testarea personalului sanitar a fost decisă după ce patru pacienţi din această secţie au fost depistaţi cu noul coronavirus. 

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare