Naivitate fără margini! O buzoiancă, înşelată cu suma de 6.000 de euro prin metoda „accidentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Metoda accidentul continuă să facă victime printre buzoieni  FOTO: Arhivă

O femeie de 50 de ani, din municipiul Buzău, a fost înşelată, zilele trecute, cu suma de 6.000 de euro prin metoda „accidentul”. Pentru a evita astfel de situaţii poliţiştii reamintesc buzoienilor să verifice cu atenţie dacă cei care îi contactează au într-adevăr calitatea sub care se recomandă.

Femeia a primit un telefon de la cineva care a pretins că este fiul său, care ar fi fost implicat într-un accident, la Londra, motiv pentru care ar fi trebuit să-i plătească victimei despăgubiri. Buzoianca a discutat ulterior cu presupusul avocat al „fiului” care i-a indicat să trimită banii printr-o firmă specializată la Consulatul din Bucureşti. Femeia a trimis imediat 2.800 de euro iar ulterior, aşa zisul avocat i-a solicitat să trimită încă 3.000 de euro, bani pe care femeia i-a scos din bancă şi i-a trimis în aceleaşi condiţii, deşi casiera băncii a avertizat-o că ar putea fi victima unei înşelăciuni.

Pentru că „a muşcat” momeala, după puţin timp, buzoianca a fost din nou sunată şi i s-a cerut suma de 10.000 de lei pentru plata telefoanelor date şi pentru onorariul avocatului. Abia atunci femeia şi-a dat seamă că ar putea fi victima unei înşelăciuni şi a luat legătura telefonic cu fiul ei de la Londra realizând că a picat în plasa unor escroci.

Tot ieri, un buzoian în vârstă de 55 de ani a fost mai vigilent şi nu a dat curs aceluiaşi gen de mesaj primit pe telefonul fix de la aşa-zisul fiu. Acestuia i-a fost cerută suma de 15.000 de lei, însă înainte de a se conforma instrucţiunilor, soţia buzoianului şi-a sunat fiul şi şi-au dat astfel seama că apelantul nu era decât un escroc.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort