Misterul furturilor dintr-o fabrică de ţigări din Buzău, patronată de chinezi, a fost rezolvat. Cum dispăreau pachetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un flagrant organizat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Rurale Pârscov şi Poliţia oraşului Pătârlagele a dus la rezolvarea cazului dispariţiei în timp a unor cantităţi mari de ţigarete de la fabrica pe care un grup de chinezi o deţine în comuna buzoiană Pârscov.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, mai mulţi angajaţi ai fabricii de ţigarete au fost prinşi furând de la locul de muncă. S-au ales cu dosar penal şi agenţii de pază aflaţi în serviciu atunci când a fost organizat flagrantul.

În noaptea de 19 spre 20 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Rurale Pârscov şi Poliţia oraşului Pătârlagele au organizat şi desfăşurat o acţiune cu privire la sustragerea de ţigarete din cadrul unei societăţi comerciale de pe raza localităţii Pârscov.

În urma verificărilor au fost identificaţi 14 angajaţi, cu vârstele cuprinse între 28 şi 51 de ani, care aveau prinse pe corp şi în interiorul bagajelor atât ţigarete vrac cât şi pachete.

Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 660 de pachete cu ţigarete şi aproximativ 7.000 de ţigarete vrac.

Fiecărui angajat i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar agenţilor de pază aflaţi în serviciu la poarta de acces al firmei, le-au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Pârscov pentru a stabili cu exactitate împrejurările comiterii faptelor.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente