Misiune a pompierilor, pentru scoaterea unui bărbat căzut într-o fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii buzoieni au fost solicitaţi, joi dimineaţă, la Cochirleanca, pentru a scoate un bărbat căzut într-o fântână adâncă de peste şase metri. Apelul la 112 a venit de la vecinul bărbatului descoperit în fântână, care fusese anunţat la rândul său de fiul acestuia. S-a încercat resuscitarea victimei, însă aceasta a decedat în jurul orei 8.50.

Pompierii au coborât în fântână unde distanţa până la luciul apei era de şase metri şi au reuşit să-l aducă la suprafaţă pe localnic. 

Operaţiunea a durat mai puţin de o jumătate de oră. Bărbatul, care era inconştient când a fost adus la suprafaţă, a fost predat paramedicilor SMURD pentru a fi resuscitat.

Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, în vârstă de 65 de ani. Deocamdată nu se ştie cum a ajuns în fântână: dacă a fost vorba despre un accident sau despre sinucidere. Poliţia Buzău a deschis o anchetă în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne