Misiune a jandarmilor montani pentru găsirea unor turişti rătăciţi în zona Lacul Vulturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dispeceratul Inspectoratului de jandarmi Buzău a fost sesizat prin apel la 112 de faptul că doi turişti, soţ şi soţie,  care au plecat de la Lacul Vulturilor spre localitatea Siriu, s-au rătăcit.

Imediat, a fost direcţionată o patrulă din cadrul Postului Montan Nehoiu pentru căutarea si  conducerea persoanelor către o zonă sigură. Pe fondul lipsei semnalului gsm nu a mai putut fi păstrată legatura cu apelantul.

După mai multe apeluri s-a reuşit reluarea legăturii cu aceştia, iar în urma discuţiei purtate a reieşit faptul că nicio persoană nu are probleme din punct de vedere medical şi au stabilit că se vor întâlni cu jandarmii montani în zona Poarta Vânturilor.  

În jurul orei 17:20 jandarmii au depistat persoanele, care se aflau într-o stare bună de sănătate şi au coborât împreună până la destinaţie, Valea Neagră, unde aveau autoturismul proprietate personală.

Jandarmii le recomandă celor care doresc să facă drumeţii în zona de munte a judeţului să se informeze înainte de plecare cu privire la condiţiile meteo, să  verifice starea traseului, respectiv dacă este marcat şi deschis publicului.

Turiştii trebuie să se documenteze cu privire la marcajele traseului, inclusiv în ceea ce priveşte marcajul pe care urmează să se deplaseze în  situaţia în care traseele turistice se intersectează într-un anumit punct.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare