Ministrul justiţiei anunţă amânarea datei de inaugurare a noului sediu al Judecătoriei Buzău, din Galleria Mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent în această dimineaţă la Buzău, ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, s-a oprit la Galleria Mall, pentru a verifica stadiul amenajării noului sediu al Judecătoriei. Acesta a fost nevoit să avanseze un nou termen de finalizare a lucrărilor.

Iniţial, 20 octombrie era data estimată pentru inaugurarea noului sediu, însă ministrul Justiţiei a anunţat astăzi că noua Judecătorie se va deschide pe 2 decembrie. “Lucrările nu vor fi gata pe 20 octombrie, constructorul ţine cont de calitate, cred că amenjarea propriu-zisă se va termina la jumătatea lunii noiembrie, apoi vor fi mutate aici dosarele, iar din 2 decembrie se vor putea ţine primele şedinţe de judecată”, a declarat Robert Cazanciuc, ministrul justiţiei.

Termenul de finalizare a lucrărilor a fost amânat la cererea proprietarului mall-ului. “A durat ceva timp găsirea unor locaţii pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea aici şi care aveau contracte deja încheiate. Proprietarul a trebuit să identifice şi să amenajeze noi locaţii pentru aceştia şi de aceea se mai întârzie cu lucrările”, ne-a spus Leontin Drăgulescu, vicepreşedintele Judecătoriei Buzău.

Centrul comercial Galleria Mall a fost construit în anul 2008 de către dezvoltatorul GTC România şi a fost cumpărat în anul 2015 de către societatea buzoiană Eurosting Aaw Industry SRL. Mall-ul are o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi, iar spaţiul destinat Judecătoriei Buzău ar urma să ocupe aproximativ 8-9% din suprafaţa totală a clădirii.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată