Ministerul Sănătăţii, aşteptat să salveze o unitate de interes strategic. Centru de Transfuzii, în stare gravă de degradare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I. B.

Clădirea în care funcţionează Centrul de Transfuzii din Buzău, veche de aproape 50 de ani, are nevoie urgentă de consolidare. O spun experţii în construcţii care au întocmit documentaţia necesară reparaţiilor.

Ca mai toate centrele de transfuzii din ţară, unitatea medicală din judeţul Buzău a fost construită în anul 1974. Niciodată până acum nu a beneficiat de lucrări de reparaţii sau consolidări. 

Întreaga clădire are două niveluri şi subsol, unde se află şi un buncăr antiatomic. În interior, pereţii au fost zugrăviţi, astfel că nu se văd fisuri sau crăpături. 

În urmă cu peste şase ani au apărut primele fisuri, în camera care găzduia casieria unităţii. 

Odată cu trecerea timpului, fisurile s-au adâncit, iar podeaua s-a lăsat. Acum, întreaga încăpere a fost abandonată. Experţii spun că imobilul continuă să se deterioreze.

Anul trecut s-au primit fondurile pentru realizarea expertizei, care au scos la iveală gravitatea situaţiei. În partea de jos a clădirii, infiltraţiile au şubrezit podeaua apoi au antrenat şi restul structurii.

”S-a constatat că în partea superioară a clădirii sunt pereţi care au ieşit din planul cadrelor. A fost încadrată în clasa doi de risc seismic. O clădire nu trebuie privită să reziste la primul cutremur. Ea trebuie să reziste la cutremurul de amplasament şi s-a constatat că ea nu rezistă”, a declarat Viorel Constantinescu, inginer proiectant. 

   

Donatorii, chiar dacă sunt primiţi într-un spaţiu dotat cu aparatură nouă, spun că se simte nevoia unor schimbări. Conducerea Centrului de Transfuzii Buzău a realizat documentaţia pentru a obţine findurile pentru consolidare.

”Am luat legătura cu Ministerul Sănătăţii, iar în acest moment aşteptăm derularea fazei a doua a proiectului şi am primit informaţia că documentele sunt în lucru. Avem speranţa cât mai curând posibil să primim fondurile necesare”, declară Adriana Crăciun, directorul Centrului de Transfuzii Buzău.

Pe lângă activitatea de recoltare cu donatorii, Centrul de Transfuzii prelucrează şi pune la dispoziţia spitalelor din judeţ şi din ţară sânge şi produse din sânge şi plasmă. Este o unitate sanitară de interes strategic pentru Ministerul Sănătăţii fiind sursa de sânge necesară în caz de calamităţi sau război.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat