Medicul Muşat Doboş a adus pe lume opt copii înainte să moară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elita medicilor ginecologi este în doliu după ce doctorul în medicină Muşat Doboş a trecut, ieri, în nefiinţă la domiciliul său, din satul Mierea. Personalul Maternităţii Buzău era în această dimineaţă în stare de şoc după ce medicul Muşat Doboş, care a decedat în somn, în urma unui infarct n-a mai ajuns ca de obicei la serviciu.

Fotogalerie

Scaunul şefului era gol iar biroul său era plin de flori şi de candele aprinse de personalul medical care i-a fost alături în ultimii 20 de ani de carieră.

A murit directorul Maternităţii Buzău, medicul Muşat Doboş

Cum şi-a trăit medicul Muşat Doboş ultima zi din viaţă

Cu lacrimi în ochi asistentele maternităţii din Buzău spun că doctorul Doboş şi-a petrecut ultima zi din viaţa în sala de operaţii unde a efectuat o cezariană şi a asistat la alte şapte naşteri. Comportamentul medicului buzoian a fost cum nu se poate mai normal şi nimeni nu bănuia tragedia care avea să se întâmple câteva ore mai târziu.

“Ultima zi din viaţă şi-a petrecut-o în gardă. A participat la şapte naşteri normale şi la o cezariană unde a adus pe lume un băieţel de 3 kilograme şi şase sute de grame.Comportamentul dânsului a fost acelaşi ca în fiecare zi . A sfârşit prin a aduce pe lume alte vieţi”, a declarat Dana Baciu asistenta şefă a maternităţii din Buzău

Ironia fină, arma medicului Doboş împotriva sistemului

Născut în 1950 pe plaiuri bucovinene la Suceava, Medicul Muşat Doboş a fost educat în mentalitate şi sub influenţă germană. Medicul Muşat Doboş devenise în ultima perioadă vârful de lance într-un adevărat război cu factorii de decizie din sistemul medical. Nu de puţine ori critica ministerul, prin ironii fine, pentru neajunsurile de zi cu zi şi niciodată nu stătea deoparte atunci când se ivea ocazia să lupte pentru interesele Maternităţii.

Un episod al luptei medicului Doboş cu “uriaşii” care au banii pe mână s-a consumat anul acesta, în aprilie, la o şedinţă a Consiliului Judeţean Buzău, în care era programată aprobarea unui împrumut bancar necesar finalizării maternităţii noi de pe strada Victoriei. Doboş le-a arătat consilierilor un mulaj reprezentând un vagin şi i-a pus să atingă obiectul, pentru a constata că acesta "nu are culoare politică" şi pentru a vota "în cunoştinţă de cauză".

Vădit ruşinaţi, consilierii doar au privit de la distanţă mulajul arătat de medicul ginecolog şi au respins proiectul privind contractarea împrumutului de zece milioane de euro necesari finalizării noii maternităţi.

Muşat Doboş era absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi lucra în maternitatea din Buzău din anul 1983. Avea la activ multiple specializări în Franţa în domeniul ginecologiei iar rezidenţiatul în ginecologie l-a efectuat în mai multe clinici tot din capitală.

CITIŢI: Povestea vieţii medicului Muşat Doboş şi destăinurile sale făcute în Adevărul de Seară, într-un articol publicat acum câteva luni

Trupul neînsufleţit se află depus la capela catedralei arhiepiscopale din Buzău până mâine când va avea loc înhumarea, la cimitirul Dumbrava.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”