Judecătorii buzoieni vor lucra la mall sau lângă bazar. Doar două oferte au mai rămas în cursa pentru închiriere a unui spaţiu judecătoriei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de evaluare constituită la nivelul tribunalului buzoian cu scopul de a găsi un sediu provizoriu pentru Judecătoria Buzău mai are doar două posibilităţi, după ce doi dintre ofertanţi au fost descalificaţi în urma inspectării obiectivelor.  În următoarele zile, şefii magistraţilor buzoieni vor avea de ales între un spaţiu din Galleria Mall şi o clădire nouă din imediata vecinătate a Bazarului.

La sfârşitul săptămânii trecute, după vizitarea celor patru spaţii înscrise în concurs, comisia de evaluare constituită la nivelul Tribunalului a considerat că societatea Conprif S.A, care punea la dispoziţie un spaţiu pe strada Frăsinet şi firma Solo Prod, cu o clădire în Zona Industrială nu pot merge mai departe la licitaţie pentru că ofertele nu întrunesc toate condiţiile prevăzute în caietul de sarcini. 

Au rămas astfel în joc două oferte de spaţii care sunt departe de configuraţia dorită de solicitant. Astfel, dacă centrul comercial Galleria a mai fost descalificat o dată, pentru neîntrunirea unor condiţii tehnice, cea de-a doua variantă are cel puţin un neajuns. Dacă va fi aleasă clădirea de lângă Bazar ca sediu de Judecătorie, vor fi mari probleme în ceea ce priveşte locurile de parcare, pentru că imobilul nu deţine un spaţiu aferent. Singura variantă ar fi ocuparea staţiei de taxiuri din faţă.

Pentru a putea găzdui procese, arhive şi birouri ale  magistraţilor şi ale celorlalţi funcţionari, dar şi spaţiu separat pentru avocaţi, clădirea trebuie să aibă o suprafaţă pentru săli şi birouri de cel mult 1.800 mp. În birourile unde vor lucra magistraţii trebuie să existe parchet, jaluzele verticale, dar şi un mobilier anume trecut în caietul de sarcini. Noul sediu al Judecătoriei trebuie să fie situat într-o zonă uşor accesibilă cu mai multe mijloace de transport şi să aibă spaţiu pentru parcarea a 10-15 autoturisme. 

Dezvoltatorul imobiliar care va oferi clădirea spre închiriere Tribunalului Buzău în subordinea căruia se află Judecătoria Buzău trebuie să asigure absolut toate dotările cerute în caietul de sarcini în maximum 90 de zile de la semnarea contractului.

Potrivit vechiului anunţ de licitaţie, proprietarul clădirii urmează să primească pentru o perioadă de cinci ani, cât este durata contractului, nu mai puţin de 1.080.000 de euro, la care se adaugă TVA.

La prima licitaţie au fost înscrise cinci oferte, iar locaţiile au fost Galleria Mall, clădirea Campus TV, fosta tipografie de pe Chiristigii, clădirea recent renovată de la Bazar (A. Marghiloman, nr. 2) şi cea a S.C. „Integral” S.A., situată pe Unirii, nr 10, la ieşirea din Buzău, spre Ploieşti. 

În urma evaluării ofertelor, patru dintre ele au fost descalificate, iar în cursă a rămas doar centrul comercial Galleria Mall. Pentru a semna contractul de închiriere, reprezentanţii Galleria Mall mai aveau de obţinut avize de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Administraţia Penitenciarelor, ai căror reprezentanţi au verificat dacă pot fi create condiţii pentru transportul şi accesul arestaţilor în sălile de judecată, şi de la Jandarmerie, instituţie care asigură paza instanţei. 

După ce reprezentanţii instituţiei s-au grăbit să anunţe posibilul câştigător al primei licitaţii organizată de Tribunalul Buzău, ultima variantă mai viabilă, centrul comercial Galleria Mall, a picat, peste noapte, din cauze tehnice, oficial procedura fiind blocată în faza obţinerii avizelor de funcţionare. Neoficial, gurile rele vorbesc despre neînţelegeri între părţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji