Inspectoratul Şcolar a făcut pace cu sindicaliştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi-a schimbat atitudinea faţă de sindicalişti şi a decis să îi sprijine pe aceştia să îşi primească drepturile salariale obţinute în instanţă. În consecinţă profesorii din Buzău au anulat un miting şi nu vor intra în grevă generală la sfârşitul lunii.

Oficialii din IŞJ Buzău au promis că va fi respectat acordul încheiat luna trecută de sindicalişti cu Ministerul Educaţiei şi chiar au dat dispoziţii pentru aplicarea acestuia.  Acordul a fost semnat în urma grevei la care au participat cadre din toate unităţile şcolare din oraş.  Noua poziţie este potrivit şefilor Sindicatului Învăţământului Preuniversitar urmare a intervenţiei Ministerului care a recunoscut că la Buzău este o situaţie specială. „Ieri urma să denunţăm acordul, însă am primit asigurări de la Minister că problemele vor fi rezolvate. De aceea am hotărât să anulăm mitingul pe care îl programasem pentru marţi”, ne-a declarat Ion Dobre, liderul Sindicatului  Învăţământului Preuniversitar Buzău.

Excepţie la ordonanţă

Cadrele didactice cred acum că vor fi exceptate de noua ordonanţă de guvern ce amână plata drepturilor băneşti câştigate în instanţă. Şi în această privinţă Buzăul constituie un caz special pentru că hotărârile judecătoreşti au fost obţinute în anul 2009, iar liderul sindicatului consideră că legea nu poate fi aplicată retrocativ. Deşi intervenţia ministerială a rezolvat problema banilor, profesorii din S.Î.P. Buzău, vor fi solidari cu colegii lor şi susţin că vor participa la mitingurile organizate la nivel naţional. Ei nu exclud nici greva generală, însă abia din data de 7 iunie atunci când vor termina de recuperat orele. „Dânşii au obligaţia potrivit acordului semnat să recupereze toată materia neparcursă. Noi ne obligăm la rândul nostru să respectăm cele patru puncte ale acordului ” ne-a declarat Florina Stoian, inspector general al I.Ş.J. Buzău 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat