Gloria Buzău, înfrângere la limită la Suceava. Miercuri, meci decisiv cu Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfrângere pentru Gloria Buzău în etapa a şaptea din play-out, în partida disputată sâmbătă împotriva formaţiei Rapid CFR Suceava. Buzoienii au pierdut cu 3-2, adică scorul cu care formaţia buzoiană câştigase în tur împotriva grupării moldave. Golurile buzoienilor au fost marcate de Gabriel Ion şi Nicu Creţu, în repriza a doua.

Gloria Buzău a pierdut sâmbătă, în cadrul etapei a şaptea din play-out, partida disputată în deplasare în compania formaţiei Rapid CFR Suceava. Gruparea buzoiană a avut o primă repriză dezastruoasă. Astfel, după primele 45 de minute de joc, gazdele conduceau cu 2 – 0, prin dubla lui Negru. 

Elevii lui Viorel Ion au intrat mai determinaţi după pauză, iar în minutul 51, Gabriel Ion, nimeni altul decât nepotul tehnicianului Viorel Ion, a reuşit să reducă din diferenţă. La scorul de 2 – 1 pentru suceveni, buzoienii au ratat o ocazie uriaşă de gol, prin Nicu Creţu, care, din lovitură liberă de la 25 de metri, a reuşit să îl pună la grea încercare pe portarul Rapidului Suceava. În loc să fie 2 – 2, din păcate pentru buzoieni a fost 3 – 1. În minutul 78, gazdele au reuşit să marcheze şi golul trei, prin Ioneşi. Cu şapte minute înainte de final, buzoienii au redus din diferenţă, printr-un gol spectaculos marcat de Nicu Creţu. 

Scor final Rapid CFR Suceava – Gloria Buzău 3 – 2, adică rezultatul cu care gruparea din Crâng reuşise să câştige partida tur împotriva formaţiei sucevene. 

În celelalte meciuri din play-out, s-au înregistrat rezultatele: Unirea Tărlungeni – Farul Constanţa 1 – 0 şi CF Brăila – Dunărea Galaţi 1 – 2. În urma acestei etape, pe primul loc în clasamentul play-out se află Unirea Tărlungeni, cu 30 de puncte, urmată de Gloria Buzău, cu 28 de puncte. 

Etapa următoarea, a VIII-a din play-out, programată miercuri, de la ora 18, Gloria Buzău va juca pe teren propriu împoriva formaţiei CF Brăila. 

Citeşte şi: Tânăr mort după ce maşina în care se afla a ajuns într-un canal de irigaţii

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat