FOTO Militarii buzoieni care au murit în teatrele de operaţii au fost comemoraţi astăzi, de Ziua Veteranilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Veteranilor, autorităţile judeţului i-au comemorat pe cei doi eroi buzoieni, sublocotenent post-mortem Iulian Dumitrescu şi sublocotenent post-mortem Adrian Vizireanu, la mormintele lor aflate în Cimitirul Eroilor din Buzău, printr-o ceremonie militaro-religioasă urmată de depuneri de coroane.

Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul militar iar autorităţile judeţene în frunte cu prefectul Aurelia Mitrea, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, viceprimarul Ionuţ Apostu dar şi conducerea Garnizoanei Buzău au depus coroane de flori la mormintele eroilor.

Începând cu anul 2003, data de 11 noiembrie poartă în calendarul naţional amintirea primului militar român căzut la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan. În semn de recunoaştere a meritelor tuturor celor care au participat în misiuni internaţionale şi au reprezentat cu cinste România în diverse teatre de operaţii, s-a instituit prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, Ziua Veteranilor. 

Astfel, România se alătură Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.

Garnizoana Buzău are trei eroi militari decedaţi în teatrele de operaţii (sublocotenent post-mortem Ciobotaru Ion Dan, sublocotenent post-mortem Iulian Dumitrescu şi sublocotenent post-mortem Adrian Vizireanu) şi cinci răniţi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA