FOTO Istoria faimoşilor covrigi de Buzău: cum se fac şi cine i-a adus pe meleagurile noastre acum sute de ani
0Chiar dacă are la bază o reţetă extrem de simplă, covrigul de Buzău stârneşte poftele prin mirosul aluatului copt la vatră şi mai ales prin aspect. Inelul auriu şi crocant a devenit în ultimii ani un simbol al Buzăului, oraşul având în prezent zeci de covrigării sau brutării în care se coc, printre altele, şi covrigii subţiri.
Colăcelul auriu este făcut din cele mai modeste ingrediente, făină, apă, drojdie, sare şi puţin zahăr, şi este la mare căutare mai ales în perioadele de post.
Contează însă şi timpul de dospire ori temperatura de coacere, după cum ne lămureşte Doina Iordache, brutar la una dintre puţinele covrigării din Buzău unde inelele de cocă încă se rumenesc în cuptor pe vatră, ca pe vremuri.
”În malaxor punem apă, drojdie şi sare. Atât punem. De fapt, aici este începutul procesului de preparare a covrigilor de Buzău. Trebuie să stăm până se leagă aluatul care apoi merge la dospit, unde îl lăsăm puţin, după care merge la modelat şi apoi la opărit. Acolo inelele intră într-un sirop din apă cu bicarbonat după care sunt introduse la cuptor”, spune Doina Iordache, covrigar.
Inelele de cocă sunt lăsate pe vatra încinsă timp de aproximativ cinci minute până devin roşiatice, după care covrigii fierbinţi sunt scoşi în lădiţe şi transferaţi la tejghea, unde îşi găsesc imediat cumpărători.
Covrigul de Buzău, produs original cu o savoare unică, este fabricat manual după reţete vechi de două secole. Secretul inelului de făină buclucaş, copt tradiţional în cuptoare pe vatră, se pare că a fost furat cândva de localnici de la negustorii greci care se stabiliseră în târgul Buzăului.
”Datează de foarte multă vreme, încă din anul 1800, când micii meşteşugari îl foloseau ca pretext în berării pentru a face consumaţie la băuturile de pe vremea aceea”, spune Filica Vlădăşcău.
A devenit un gest reflex printre călătorii care tranzitează Buzăul să oprească la Gară sau în centrul oraşului pentru a-şi potoli pofta de covrigi subţiri şi crocanţi. Prin compoziţia lor, covrigii de Buzău, care nu costă mai mult de 15 bani bucata, sunt atât de săţioşi încât ţin de foame toată ziua.
”Li s-a dus vestea în toată ţara ca fiind un produs gustos şi sănătos, pentru că nu conţine decât ingrediente de bază, fără aditivi sau cine mai ştie ce substanţe de gust. Noi fiind în zona gării, avem mulţi clienţi din alte judeţe care vin şi cumpără cantităţi mari de covrigi, fie ca să mănânce pentru prima oară, fie pentru că au mai mâncat şi le-au plăcut”, spune Iulia Feraru, angajata unei covrigării din zona Gării.
Istoria covrigilor de Buzău începe după anul 1800, când în târgul Buzăului se stabilesc bulgari, sârbi şi greci. Cei din urmă îşi deschid cârciumi şi, având negustoria în sânge, descoperă o combinaţie profitabilă pentru ei şi apreciată de muşterii: la băuturi ei servesc un produs alimentar, în formă de inel cu o coajă aurie şi crocantă şi un miez fin, cu o puternică aromă de făină albă de grâu.
Produsul respectiv se numea “kovrig”, era ieftin şi uşor de preparat aşa că, în scurt timp, în cârciumile din târg covrigii devin nelipsiţi.