FOTO Cel mai frumos traseu montan din Buzău. Ascensiune spre „Lacul fără fund”, de unde beau apă vulturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ascensiunea către „Lacul Vulturilor” sau „Lacul fără fund”, aflat în apropierea Vârfului Mălâia, la peste 1.400 metri altitudine este unul dintre cele mai frumoase trasee montane din judeţul Buzău. Este o zonă cu un potenţial deosebit, cutreierată de un număr redus de turişti, până în prezent.

Unul dintre punctele de plecare pe traseu este localitatea Siriu (DN10- KM78) iar itinerariul cuprinde satul Bonţu Mare, cătunul Gura Milei, Valea Milea şi se termină cu Cabana şi Lacul Vulturilor.

    

Este marcat cu triunghi roşu iar durata de parcurgere este de aproximativ şase ore, cu timp intermediar de trei ore, până în cătunul Gura Milei.

Tot din Siriu se pot parcurge cei 12,5 kilometri până în cătunul Gura Milei şi cu mijloace de transport pe două sau patru roţi.

    

Trecând de Gura Milei, pe drumul ce duce către comuna Chiojdu, porneşte spre dreapta un drum ce ocoleşte Masivul Siriu prin vest, drum ce poartă denumirea de ”Drumul Tunurilor”, deoarece a fost făcut de armata austro-ungară în timpul Primului Război Mondial, pentru a putea urca tunurile pe Culmile Mălâiei. Se recomandă atenţie sporită la denivelările de teren şi la marcaje. 

  

Este recomandat un prim popas în satul Bonţu Mare, unde o localnică, Tanti Aglaia, a deschis cu un deceniu în urmă o mică pensiune în propria gospodărie. Este vorba despre o casă ţărănească, bătrânească, recomandată mai ales celor care nu vor mai mult decât linişte şi peisaj. Căsuţa are două camere cu baie şi bucătărie, cu grătar şi foisor, separată de restul curţii şi aşezată mai sus pe deal.

Traseul măsoară aproximativ 20 de kilometri iar în cea mai mare parte se parcurge prin pădure. Marcajul cu triunghi roşu este singura călăuză către destinaţie. Aici, cabana vânătorească Lacul Vulturilor îi poate adăposti pe turişti în caz de nevoie. Este cu circuit închis dar există o cameră mereu deschisă în care oricine se poate adăposti în caz de vreme rea. În apropierea acesteia se află şi un izvor cu apă potabilă. 

  

În imediata vecinătate a Lacului Vulturilor se află singura zonă unde pot fi întâlnite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de dispariţie.   Datorită diferenţelor notabile de temperatura din zonă, pe timp de iarnă, traseele turistice în această zonă sunt dificil accesibile din cauza troienelor şi zăpezilor parcă nesfârşite. 

  

Alte trasee spre Lacul Vulturilor:   1. Gura Milei –Şaua Poarta Vânturilor – Lacul Vulturilor (triunghi roşu) 2. Lacul Vulturilor – Şaua Poarta Vânturilor (punct roşu) 3. Şaua Poarta Vânturilor – Crasna (triunghi albastru) şi 4. Şaua Poarta Vânturilor – Pădurea Nebună –Tabla Buţii (banda roşie).

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare