Familie lovită de sărăcie, reîntregită după ce a primit cadou o căsuţă în curtea unei fundaţii creştine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O căsuţă cu două camere, hol şi baie, a fost construită în curtea unui complex de servicii sociale din Berca, pentru o mămică cu probleme de sănătate, cu trei copii. Femeia fusese despărţită de cei mici, în luna iulie, din cauza sărăciei, la scurt timp după ce tatăl copiilor a murit într-un accident.

Valentina Moise are 36 de ani, este mama a cinci copii, cu vârste între zece luni şi 11 ani. Cu trei dintre ei locuieşte de aproape două luni într-o căsuţă ridicată în timp record, 30 de zile, de membrii Fundaţiei creştine Filantropia, din Berca, chiar în curtea acesteia.

”Locuinţa a fost ridicată în interiorul complexului, pentru ca mama şi copiii ei să fie sub directa supraveghere a angajaţilor. Intenţia a fost de a reuni familia, de a-i aduce Valentinei copiii lângă ea. Deocamdată sunt trei copii, doi băieţi şi o fetiţă. Ceilalţi doi copii, fiind foarte mici, sunt încă în sistemul de protecţie”, spune preotul Daniel Necula, preşedintele fundaţiei. 

Familia Valentinei a ajuns în atenţia DGASPC Buzău în această vară, în urma unei emisiuni la un post naţional de televiziune care dezbătea starea de profundă sărăcie în care se aflau mama şi copiii ei. Minorii au fost preluaţi de Protecţia Copilului din casa mamei Valentinei, din Scorţoasa.

Problemele familiei au apărut imediat după moartea soţului Valentinei, cioban în localitate, într-un teribil accident. Un vecin a sesizat autorităţile, care au decis să preia copiii din casa derăpănată. Povestea a ajuns la urechile reprezentanţilor fundaţiei creştine din Sătuc, Berca, iar la scurt timp Valentina şi  trei dintre copilaşii ei au fost aduşi sub acelaşi acoperiş.

Locuinţa se află chiar în spatele pavilionului principal al Centrului social pentru copii ”Sfânta Maria”.

”Prin aducerea lor aici, urmărim implicarea activă a mamei la creşterea copiilor, la activităţile din cadrul centrului, iar pe de altă parte îngrijirea în permanenţă a copiilor, care au 4, 6 şi 11 ani, de către angajaţii fundaţiei. Cei mici merg la grădiniţa şi şcoala din sat”, spune preotul Necula.

Asociaţia Ortodoxă Filantropia Berca este un ONG fondat în anul 2004, cu scopul derularii de proiecte sociale în domeniul protecţiei copiiilor aflaţi în dificutate şi a persoanelor vârstnice, precum şi a altor grupuri vulnerabile.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online