Doliu în lumea medicală buzoiană. Dana Baciu, fosta şefă a asistentelor din Maternitate, a murit la numai 48 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O boală necruţătoare a smuls-o din braţele tuturor ce au iubit-o si au apreciat-o pe Dana Baciu, asistentă de obstetrică la Maternitate. În cei peste 25 de ani de activitate, a asistat la naşterea a mii de copii. A fost multă vreme şefa asistentelor din Maternitate.

Dana Baciu s-a stins în această dimineaţă, la vârsta de 48 de ani, pe un pat de spital din Bucureşti. Sfârşitul asistentei a fost cauzat de o afecţiune pulmonară galopantă, descoperită în luna aprilie a acestui an. 

A fost iubită şi apreciată de medici, de asistente, de mămici şi copii. Dana Baciu mărturisea într-un interviu pentru Adevărul că meseria de asistentă i-a fost parcă predestinată de la naştere. „Încă din perioada de grădiniţă jucam rolurile ori de fetiţă murdară, care trebuie să ajungă la cabinetul medical, ori doctoriţa care tratează”, îşi amintea Dana. 

A moşit mii de copii. „Meseria asta aduce enorme satisfacţii, dar şi un consum psihic foarte mare. Este foarte greu, pleci încărcat cu tot ce este aici dar marea satisfacţie este de a da viaţă, de a fi părtaş la naşterea unui om. La majoritatea pacientelor cu care s-a creat o legătură am păstrat pozele de la naştere. În ani, cea mai mare bucurie este când auzi pe stradă <uite mamă cine te-a moşit pe tine> şi vezi că acel copil este sănătos”, spunea Dana.

În toată cariera sa a avut şi momente neplăcute, precum moartea unei paciente, în 1998. „Din momentul în care am pierdut acea mamă, am avut o perioadă în care nu am mai putut asista la naşteri şi mă susţineau colegele mele. Aveam imaginea sfârşitului acelei femei. Balanţa a fost echilibrată de faptul că a supravieţuit copilul”, mărturisea cea care a fost multă vreme şefa asistentelor din Maternitate.

Mai multe pentru tine:
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Rușii se învârt în jurul lui Trump. Vor să-l convingă să accepte planul lui Putin. Europa, avertizată să rămână vigilentă
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Argentina votează în plină criză economică și pe fondul controverselor privind influența lui Donald Trump