Doi poliţişti buzoieni, condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru că au condus maşinile de serviciu fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luigi Cazan

Agentul de poliţie buzoian care a condus fără permis, timp de zece ani, atât maşina personală cât şi pe cea de serviciu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Buzău nu este definitivă. Un al doilea poliţist, descoperit în aceeaşi situaţie, a fost condamnat la 1 an şi 4 luni cu suspendare.

Luigi Cazan a compărut în faţa magistraţilor Judecătoriei Buzău în luna mai 2014, apoi în decembrie, luna trecută. 

“Condamnă inculpatul Cazan Luigi la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere în formă continuată, în perioada iulie 1993 - martie 2013. Condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru infracţiunea de fals în declaraţii, în formă continuată, în perioada 11.03.2009 – 03.04.2013. Contopeşte cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare”, se arată în decizia instanţei buzoiene. 

Inculpatul este obligat prin aceeaşi sentinţă ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lîngă Tribunalul Buzău, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile,precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. 

Celălalt agent de poliţie prins de superiori că a condus fără permis maşina de serviciu, Sorin Anghel, de la postul din Lopătari, a fost condamnat şi el la o pedeapsă cu suspendare, dar mai mică, de doar 1 an şi 4 luni. În prezent nici unul dintre cei doi nu mai lucrează în Poliţie

Cei doi agenţi au intrat în atenţia procurorilor, în martie 2013

Agentul de poliţie, Luigi Cazan, de la Postul rural de Poliţie din Merei şi agentul Sorin Anghel, de la Postul de Poliţie Lopătari, au fost descoperiţi că au condus maşinile de serviciu dar şi propriile autoturisme, deşi nu au deţinut niciodată un permis de conducere. Conducerea IPJ a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în anul 2013. 

Cei doi poliţişti ar fi condus fără permis atât maşini de Poliţie, cât şi autoturismele proprii. Cei doi poliţişti vizaţi de ancheta procurorilor lucrează în Poliţie de mai mulţi ani. Agentul din localitatea Merei a terminat Şcoala de Agenţi de Poliţie în anul 1987 în timp ce agentul de la Lopătari a fost încadrat la IPJ Buzău în anul 1992.

Luigi Cazan susţine că a avut permis, dar că l-a pierdut. A aflat abia în martie 2013, cu o lună înainte să intre în atenţia procurorilor, că nici în registrele Poliţiei Rutiere nu mai figurează ca fiind posesor de permis. 

”Eu am deţinut permis din iunie, iulie 1993. Am făcut şcoala de şoferi cu domnul Gheorghe Muşa, care a ajuns şeful ACR Buzău, iar examenul l-am susţinut cu domnul Olaru. De asemenea, în maşină mai erau şi alte două persoane pe care le voi aduce martori. Mai mult, pe 6 august 1993, eu am făcut un raport către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, prin care am solicitat să fac şcoala de şoferi profesionişti, pentru categoriile C şi E, şi mi-au aprobat 30 de ore. Dacă nu aveam categoria B, nu îmi aprobau”, declara în 2013, pentru Adevărul, Luigi Cazan.

Poliţistul crede că a ajuns să fie obiectul unei anchete penale, la comanda unor oameni influenţi pe care i-ar fi deranjat în timp.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa