Culmea cercetării în horticultură: au fost create plante inteligente, capabile să înveţe să reziste unui anumit erbicid

Performanţele cercetării în agricultură şi horticultură au atins cote de neimaginat în urmă cu un deceniu. Institutele de cercetare din lume, inclusiv cele din România, au creat legume capabile să ajungă mai rapid la maturitate, cereale mai rezistente la dăunători şi la stresul termic. Cercetătorii spun însă că evoluţia rapidă în acest domeniu are şi riscuri, dacă munca de cercetare nu este făcută cumpătat.

Aclimatizarea unor soiuri de leguminoase şi cereale dintr-o zonă în alta a globului şi ameliorarea productivităţii şi calităţii sunt principalele direcţii ale cercetării în horticultură. Semne ale progresului sunt deja vizibile chiar şi în exploataţiile pomicole, viticole şi legumicole din ţara noastră, unde se înregistrează recolte mult mai mari şi mai sănătoase decât în urmă cu cinci, zece ani.

Costel Vânătoru este unul dintre cercetătorii Staţiunii Legumicole Buzău care se pot mândri cu rezultate deosebite în urma activităţii de aclimatizare şi ameliorare. 

”Pe lângă munca aceasta de aclimatizare, obiectivul este în primul rând cel de ameliorare. Productivitatea este ceea ce urmărim în principal. Atunci când noi obţinem un soi, pentru ca el să fie valoros, trebuie să aibă productivitate. De asemenea, urmărim calitatea producţiei. După aceea venim şi vorbim de timpurietate, adică să obţinem soiuri cu perioade de vegetaţie diferite, pentru a asigura o perioadă mai lungă de timp legume proaspete. Aşa apar tomatele extratimpurii, tomate timpurii, tomate de vară, tomate de toamnă. Şi atunci un nou obiectiv este acesta al precocităţii”, spune Costel Vânătoru (foto).

O altă direcţie importantă a cercetării în agricultură şi horticultură este aceea a creşterii rezistenţei plantelor la factori externi. Se urmăreşte ca, de la o generaţie la alta, culturile să dezvolte o imunitate mai mare la temperaturi extreme sau la dăunători, precum boli şi insecte.

”Un scop important al muncii de ameliorare este creşterea rezistenţei genetice la agenţii patogeni iar aici mă gândesc la boli şi la dăunători. Obţii un soi productiv, obţii un soi de calitate, dar ce folos dacă este sensibil la mană, de exemplu, sau la o anumită boală. În cazul acesta, cultivatorul investeşte foarte mulţi bani pe chimicale şi scade calitatea pentru că produsul este plin de reziduuri şi, mai mult decât asta, creşte foarte mult preţul de cost cu substanţele şi cu administrarea lor”, a explicat cercetătorul buzoian, Costel Vânătoru.

Potrivit acestuia, ingineria genetică a atins performanţe atât de mari încât au fost create plante inteligente, capabile să ”înveţe” în timp să reziste unui anumit erbicid. 

”S-a ajuns până acolo încât să fie scoase soiuri de plante ajutate prin biotehnologii ca, atunci când sunt erbicidate, celelalte plante din jur să moară şi să reziste numai acestea tolerate. Practic sunt capabile să mânânce aceste erbicide, tratamente, şi să nu moară. Cumperi sămânţa de porumb, iei la pachet şi erbicidul, ai semănat, ai erbicidat după care toate celelalte plante mor, inclusiv celelalte tulpini de porumb, dacă sunt din alte soiuri, şi rămâne numai soiul care a fost pregătit să reziste la acea substanţă. S-a ajuns deja foarte departe”, spune Costel Vânătoru.

Cercetarea fără chibzuinţă în domeniul horticulturii poate genera însă multe riscuri, spune cercetătorul buzoian. În primul rând, vor dispărea multe soiuri şi specii de plante leguminoase şi cereale, din populaţii locale, care nu întrunesc laolaltă toate calităţile, aşa cum se înregistrează la cele ajutate prin cercetare.

”Se ajunge la o monopolizare a pieţei de către produsele de vârf dar cu riscul de a pierde alte produse foarte valoroase. Prin introducerea şi prin promovarea în cultură a unor creaţii din acestea văzute performante, pentru moment, riscăm neglijarea altor soiuri, altor creaţii. Aşa s-au şi pierdut, prin munca aceasta de ameliorare, foarte multe soiuri care erau valoroase dar pe alte caracteristici, nu pe productivitate. Un exemplu este cel al pepenilor dungaţi, din ce în ce mai intens cultivaţi, din cauza cărora nu mai vezi pepeni cu coaja verde închis  şi care altădată ţineau piaţa. 

De aceea, spune cercetătorul buzoian, în urma acestor semnale au apărut băncile de gene şi preocupări pentru conservarea biodiversităţii.