Credinţe româneşti legate de şarpe, care este reprezentat până şi pe furcile de tors

În tradiţia populară, şarpele este reprezentat sub forma unei sfori răsucite, pe porţile din lemn, pe stâlpii casei, chiar şi pe unelte precum furca de tors. La români există aşa-numitul şarpe al casei, care păzeşte casa de rău şi pe care nu trebuie să îl omori.

Simbolul şarpelui este prezent în toate culturile lumii şi în toate etapele istoriei, fiindu-i atribuită în cele mai multe cazuri o conotaţie negativă, ce ţine de graniţa dintre bine şi rău, viaţă şi moarte. 

Tradiţia creştină asociază şarpele diavolului. El este cel care îl întruchipează de Antichrist, împingând omenirea în păcat. 

Cu toate acestea, la români există aşa-numitul şarpe al casei, care păzeşte casa de rău şi pe care nu trebuie să îl omori. ”Fiecare casă, în tradiţia populară, are un şarpe, un şarpe al ei, neveninos. Nu trebuie să-l laşi în casă; trebuie să stea sub temelia casei şi să nu-l omori”, explică Doina Ciobanu.

Şarpelui casei i se mai spune Stima Casei sau Şarpele Străjer şi are culoarea albă, deoarece trăieşte în beznă, între pereţii sau zidurile casei. 

Este păzitorul gospodăriei şi trăieşte sub pragul, sub talpa sau în pereţii casei. Uneori îşi părăseşte locul şi ia parte la jocurile copiilor, care îşi împart şi hrana cu el. 

Despre şarpele casei se mai crede că păzeşte şi nişte obiecte preţioase, îngropate sub case ori în jurul acestora, precum bani, aur, pietre scumpe sau bijuterii. 

Se zice în folclorul românesc că o casă părăsită de şarpele ei este necurată şi atrage duhurile rele. Şarpele casei poartă noroc celor din familia sub locuinţa cărora s-a aciuat. Îi păzeşte pe oamenii care îl rabdă la temelia casei lor de boli, certuri, incendii, cutremure şi alte nenorociri şi de aceea el nu trebuie omorât.

”De Mărţişor, până pe 9 martie, se spune că Sfântul Alexie deschide pământul şi ies şerpii, iar dacă te întâlneşti cu vreunul trebuie să îl păstrezi pentru că el are meritul de a ţine şi sănătatea casei”, spune Doina Ciobanu, etnolog.

În mitologia românească, şarpele are şi conotaţie negative. În majoritatea credinţelor populare, basmelor, baladelor ori descântecelor, se consideră că şarpele trebuie omorât, prin taierea capului, pentru că acolo îşi strânge el ”puterile”. 

”Basmele româneşti, baladele prezintă şarpele ca element de viclenie, de meşteşug necurat. De asemenea există o serie întreagă de recomandări pentru a te feri de şarpe: să nu îi rosteşti numele, să se înconjoare gospodăria, casa cu cenuşă şi să se dea foc, să pui o bucată de mămăligă fierbinte la radacina unui pom pentru a hrăni şarpele şi a-l ţine departe de casă şi copii”, explică istoricul Daniel Costache, directorul Muzeului Judeţean Buzău.

În tradiţia populară, şarpele este reprezentat sub forma unei sfori răsucite, pe porţile din lemn, pe stâlpii casei, chiar şi pe unelte precum furca de tors. Astfel de unelte sunt expuse, zilele acestea, la Muzeul de etnografie Vergu-Mănăilă din municipiul Buzău.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Comorile străbunilor, la judecata nepoţilor. Resuscitarea artei tradiţionale în „Athosul românesc“ FOTO

„Lacul cu Butuci”, delta din inima Bărăganului. Localnicii speră să devină staţiune VIDEO

Cum arată „colţii” care dau numele unei celebre zone montane din România. Piatra semipreţioasă renumită în regiune