„Cosmin Dan a strigat către Valentina: îţi dau foc şi te omor“. Este declaraţia puştiului care a fost în casa groazei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pas important a fost  făcut, joi, de magistraţii care judecă dosarul lui Cosmin Dan, acuzat de uciderea prin incendiere a Valentinei Nica, fosta sa iubită, în apartamentul acesteia. Instanţa a obţinut mărturia cutremurătoare a adolescentului care s-a aflat în casa groazei în momentul în care inculpatul şi-a incendiat fosta iubită.

Potrivit mărturiei minorului, Cosmin a venit de la Bucureşti cu intenţia clară de a o ucide pe fosta iubită care îi încurca planurile cu actuala prietenă, aflată şi ea în casă în momentul tragediei.

”De cum a intrat pe uşă, Cosmin Dan a strigat către Valentina: îţi dau foc şi te omor. Foarte nervos şi violent a luat-o imediat la bătaie. A tras-o de păr, a început să-i care palme şi pumni. A lovit-o în faţă, dar i-a dat una şi în ficat. Apoi i-a sunat pe prietenii lui, C. şi N., şi le-a cerut să-i aducă benzină ca să-i dea foc. Eu am încercat să-l potolesc pe Cosmin, să n-o mai bată”, este declaraţia martorului făcută sub jurământ, relatată de buzoienii.ro.

Acesta a mai povestit cu agresorul a luat masa pe care erau mai multe sticle şi pahare şi a aruncat-o spre Valentina, care era în colţ, în dormitor. 

”Când a intrat pe uşă, C. (prietenul lui Cosmin Dan n.r.) a spus să ia benzina şi să-i dea foc. Sticla era de doi litri, plină cu benzină. Cosmin Dan a început să stropească prin toată camera, inclusiv pe Valentina. Apoi i-a cerut lui C. să-i dea bricheta. Acesta i-a întins o brichetă albă. S-a jucat puţin cu bricheta apoi a aprins-o în timp ce ţinea mâna înspre Valentina”, a declarat martorul.

Cercetările se fac in rem, respectiv asupra faptei, însă audiaţi sunt prietenii lui Cosmin Dan care i-ar fi adus recipientul cu benzină cu care acesta a stropit-o pe Valentina şi apoi i-a dat foc. 

Anchetatorii i-au luat în vizor şi pe cei doi prieteni care i-au adus sticla cu benzină lui Cosmin Dan. Ei sunt vizaţi pentru infracţiunile de complicitate la omor deosebit de grav şi complicitate la distrugere. 

Părţi civile în cauză sunt mama fetei, Milica Dodan, tatăl tinerei, Iulian Nica, care cer despăgubiri morale de 150.000 de euro, şi asociaţia de proprietari de care aparţine blocul de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu unde se află apartamentul în care fata şi-a găsit sfârşitul. 

Cosmin Dan se află în arest din luna februarie, în baza mandatelor de arestare preventivă, iar din iunie a fost transferat la Penitenciarul Focşani. Tragedia s-a produs în noaptea de 22 spre 23 februarie. 

Supărat că Valentina Nica ar fi încercat să-i povestească noii sale iubite despre relaţia lor, Cosmin Dan ar fi cerut ajutorul al doi prieteni, care i-ar fi adus o sticlă cu benzină.  

Unul dintre complici s-ar fi speriat după ce a văzut că tânărul era serios şi chiar îi dădea foc Valentinei. Celălalt, însă, ar fi asistat la toată scena. Fata nu a mai putut fi salvată. 

Necropsia a arătat că Valentina Nica era vie în momentul în care focul s-a aprins şi a murit în chinuri groaznice. Procurorii şi-au concentrat ancheta penală doar pe Cosmin, autorul omorului, deşi erau indicii că în apartament ar mai fi fost alţi patru tineri, între care şi actuala prietenă a inculpatului. 

După ce a stropit-o pe fată cu benzină şi i-a dat foc cu bricheta, Cosmin a fugit din apartament împreună cu iubita lui, cei doi prieteni care au adus benzina şi puştiul de 15 ani. 

Acesta din urmă s-ar fi întors să îi descuie uşa prietenului uitat în baie, chiar înainte ca flăcările să cuprindă întreaga locuinţă. Conform procurorilor, Valentina a murit în urma intoxicării cu monoxid de carbon şi a arsurilor, nefiind descoperite urme de violenţă.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil