Consiliul Local Pogoanele a fost dizolvat. Decizia poate fi atacată cu recurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Buzău a decis dizolvarea Consiliului local Pogoanele, în urma unei cereri depusă de Instituţia Prefectului, din cauza disputelor care au blocat activitatea forului decizional din acest oraş. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs, în termen legal.

La Pogoanele, Consiliul Local nu a funcţionat nici o clipă după ce a fost ales, adică în vara anului trecut. Nemulţumirile au plecat de la postul de viceprimar ocupat de un ales PP-DD. Liberalii şi restul consilierilor PP-DD vor să-l schimbe pe actualul viceprimar, Constantin Dumitru, în timp ce social-democraţii şi cel vizat s-au grupat într-o tabără adversă.

După ce se vor consuma toate căile de atac privind decizia dizolvării Consiliului Local Pogoanele, în acest oraş se vor organiza alegeri anticipate.

Între timp, pe rolul instanţei se mai află un proces intentat de primarul oraşului, Florin Dumitraşcu. Acesta, de asemenea, solicită dizolvarea Consiliului Local. Acest al doilea proces se judecă la Curtea de Apel Ploieşti.

Citeşte şi: O comună din judeţul Vaslui riscă să intre în colaps, deoarece funcţionează, de mai bine de trei luni, fără Consiliu Local

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”