Cine sunt tinerii care şi-au pierdut viaţa în teribilul accident de la Tisău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În accidentul de la Tisău şi-au pierdut viaţa Adrian Stupinaru, şoferul de 28 de ani, şi Ricardo Câmpeanu, pasagerul de 24 de ani. Gabriel Manafu, pasagerul de pe bancheta din spate, de 45 de ani, e în stare gravă la spital. Toţi trei se întorceau la ora trei dimineaţa de la un club din Buzău.

Adrian şi Ricardo, ambii din satul Grăjdana, erau prieteni din copilărie. Adrian Stupinaru lucra în Marea Britanie şi venise în ţară pentru a petrece sărbătorile alături de familie. 

Peste câteva zile, el ar fi trebuit să părăsească ţara pentru a se întoarce la muncă.

Prietenul său, Ricardo Câmpeanu, a lăsat în urmă o familie îndurerată şi zeci de prieteni care nu înţeleg acum ce a fost în mintea tinerilor în momentul în care au călcat prea tare pedeala de acceleraţie. 

Cei doi lasă în urmă îndureraţi câte o soră şi pe cei doi părinţi.

Pe fondul vitezei excesive şi al neatenţiei, Adrian a scăpat BMW-ul de sub control, a intrat pe contrasens, a lovit mai multe podeţe, a retezat un copac, a rupt un gard şi s-a oprit în curtea unui sătean din Grăjdana, comuna Tisău.

CITEŞTE ŞI VIDEO Doi tineri au murit după ce au făcut prăpăd cu BMW-ul pe un drum judeţean din Buzău

Mai multe pentru tine:
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
29 octombrie: S-a născut Regina Maria, supranumită și „Mama răniților” pentru sprijinirea armatei în Primul Război Mondial
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce spun românii despre alegerile din 7 decembrie. Către cine se duce votul bucureștenilor - Dezbatere online
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”