Cine cultivă în România Tayberry, hibridul delicios între mure şi zmeură. „Lumea a început să audă de aceste fructe şi sună să ne întrebe dacă avem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru gustul lor inconfundabil, dulce-acrişor, murele sunt printre cele mai apreciate fructe de pădure. Sunt întrecute însă la capitolul aromă de zmeură, fructe care sunt însă mai mici, deci plante mai puţin productive. Calităţile celor două fructe au fost combinate, de către horticultori, obţinând un hibrid deosebit de gustos, botezat ”tayberry”.

În cele cinci decenii de la omologare, tayberry a devenit atât de populară încât a ajuns să fie cultivat de câţiva ani şi în România. 

Nu este o cultură foarte răspândită, însă acolo unde sunt recoltate atrag atenţia prin fructele sale foarte gustoase, mai mari şi mai lungi decât ale zmeurei.

Tayberry este rezultatul încrucişării dintre mur (Rubus fruticosus) şi zmeur (Rubus idaeus), un hibrid lansat în anul 1979 de către cercetătorii Institutului de Cercetare pentru Horticultură din Scoţia şi numit astfel după un râu din Scoţia.

Florile apar începând cu luna mai şi sunt polenizate de insecte. Fructele sunt delicioase, cu aromă puternică şi cresc până la 4 centimetri în lungime. 

De la mură a moştenit formă alungită şi faptul că miezul rămâne în fruct, atunci când sunt culese. Tayberry are fructul de formă conică şi prinde o culoare roşie-vişinie atunci când este copt, mai aproape de zmeură.

Marian Tudor, fermier din Verneşti, judeţul Buzău, este unul dintre cultivatorii români de tayberry. Potrivit cultivatorului, tayberry se coace cu câteva săptămâni înaintea zmeurei, care la rândul său se coace înaintea murelor.

”Tayberry vine de la cuvântul Tay, un pârâu din Scoţia pe lângă care creşteau aceste fructe. La gust este ca şi cum ai mânca în acelaşi timp mure şi zmeură. S-au prins foarte bine în zona noastră. Lumea a început să audă de aceste fructe pentru că ne întreabă dacă avem, ne sună şi ne spun că vor tayberry, sunt curioşi”, spune Marian Tudor, fermier. 

Ca în cazul murelor şi zmeurei, fructele de tayberry conţin fibre şi antioxidanţi şi sunt ideale pentru gemuri, plăcinte şi prăjituri, siropuri sau chiar băuturi alcoolice. 

Conţin, de asemenea, caroten, vitamina A şi C, luteină, fier, fosfor, mangan, potasiu, calciu şi magneziu, toate ideale pentru organismul uman.

Mai multe pentru tine:
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux