Cinci lucruri pe care trebuie să le faci înainte de a pleca cu maşina în concediu iarna. Care este limita obligatorie de combustibil în rezervor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vremea concediilor iar mulţi dintre români au planificate deja călătorii în ţară sau chiar pe trasee mai lungi, peste graniţă, cu maşina personală. Trebuie să ţineţi cont însă că vacanţa de iarnă ar putea deveni un coşmar, dacă sunteţi prinşi nepregătiţi pe drumuri înzăpezite, cu polei sau în zone cu temperaturi foarte scăzute. Sunt câteva măsuri de precauţie, de care ar trebui să ţineţi cont înainte de plecare la drum lung.

Starea tehnică a maşinii trebuie să fie impecabilă. Vor fi verificate aspecte precum soluţia anti-îngheţ, schimbarea uleiului şi a filtrului, funcţionalitatea farurilor, schimbarea cauciucurilor, starea motorului.

”Nici nu mai trebuie amintit ca autoturismul obligatoriu trebuie să aibă ITP-ul la zi, aşa cum este şi legal. Se ştie că şoferii au propriile criterii de a-şi evalua maşinile, după zgomote, după cum se comportă în trafic, vibratul volanului, starea frânei. Deci, orice semn care ar indica o eventuală defecţiune trebuie eliminat. Este foarte important, de asemenea, ca instalaţia de încălzire să fie funcţională. Ar fi bine să avem un set de siguranţe la noi”, spune Adrian Dinicu, mecanic auto din Buzău.

O atenţie deosebită trebuie acordată cauciucurilor. Chiar dacă sunt de iarnă şi îndeplinesc condiţiile legale, ele trebuie să fie şi într-o stare bună. Verificaţi aşadar starea lor de uzură, mai ales dacă le-aţi folosit şi pe timpul verii. Trebuie ştiut că un cauciuc de iarnă foarte uzat, folosit şi vara, este mult mai periculos decât unul de vară sau all-season folosit pe timp de ger sau zapadă. 

Înainte să plecaţi la drum, verificaţi presiunea în anvelope, dar numai atunci când sunt reci. Presiunea în pneuri este foarte importantă în timpul iernii pentru că asigură o aderenţă mai bună. Aderenţa este de obicei scăzută din cauza drumului ud sau îngheţat, iar temperatura face ca presiunea aerului din cauciucuri să scadă. 

Verificarea bateriei este obligatorie. În sezonul rece, acumulatorul este chiar şi de trei ori mai solicitat la pornire decât vara, iar puterea ei scade chiar si cu pana la 50 %. Pentru conservarea bateriei, sunt câteva recomandări.

Dacă bateria e mai veche de trei ani, trebuie testată la un service, verificaţi contactele ca să nu fie uzate, deteriorate sau ruginite. Trebuie stinse casetofonul, luminile farurilor, lumina din interior, ventilaţia sau stergătoarele înainte de pornirea motorului. Toate acestea consumă curent necesar pornirii. 

Specialiştii spun că maşina trebuie să îndeplinească un set de condiţii pentru a fi sigură în călătoria propusă, mai ales dacă destinaţia aleasă este una cu risc de înzăpezire. 

”Una dintre condiţiile esenţiale este dotarea maşinii cu materiale de ajutor în cazul în care maşina rămâne în zăpadă. Trebuie să avem în portbagaj lanţuri, lopată şi un sac de nisip. Benzina trebuie mereu să fie în mai mult de jumătate din rezervor”, spune Adrian Dinicu.

Lista cu cele necesare supravieţuirii în cazul izolării trebuie să conţină cât mai multe elemente, nu numai dispozitivele electronice care sunt la îndemâna oricui. Mulţi cred că un smartphone este suficient, că pot suna după ajutor dacă rămân izolaţi. Este însă riscul ca în anumite zone să nu fie semnal şi atunci trebuie să vă asiguraţi supravieţuirea pentru o perioadă cât mai lungă. 

Păturile, trusa de prim ajutor, batoanele de ciocolată şi baxurile cu apă plată să nu lipsească. Dacă sunt şoferi care se încumetă să plece la drum în zone izolate, trebuie să aibă brichete, baterii de rezervă, lanterne, care trebuie ferite cumva de umezeală. 

Dacă vreţi să plecaţi cu autoturismul curat, aveţi în vedere un aspect şi în ceea ce priveşte spălarea. Maşina trebuie foarte bine uscată sau parcată într-un loc cât mai călduros. Dacă nu, apa care se scurge va îngheţa pe caroserie şi geamuri şi vă va fi foarte greu să deschideţi uşile şi capota.

Înainte de plecare în concediu, trebuie schimbate lamelele ştergătoarelor, pentru că acestea se uzează repede. De asemenea, ele trebuie desprinse de pe parbriz, în timpul parcării, pentru a se evita deteriorarea lor. Lichidul de parbriz să fie adecvat sezonului rece. Fiecare şofer poate folosi un spray special împotriva îngheţului, cu care să pulverizeze seara încuietorile maşinii. De asemenea, puteţi pulveriza spray siliconic şi pe chederele uşilor, ca acestea să nu se lipească la ger. Închiderea etanşă este esenţială, pentru a nu se irosi căldura din interior. 

Şi pe timpul călătoriei există o conduită ce trebuie respectată, pentru a sta departe de probleme. De exemplu, nu folosiţi frâna de mână când lăsaţi maşina în parcare, pentru că există riscul să îngheţe cablul, iar dimineaţa să vă treziti cu maşina înţepenită. 

Mai multe pentru tine:
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris