Cazul îngrozitor al femeii care a născut fătul direct în latrină, fără să fi ştiut că poartă un copil în pântece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii buzoieni au clasat dosarul de tentativă de pruncucidere, în care suspectă era o tânără din localitatea Ulmeni care a născut în WC-ul din curte şi a scăpat fătul în latrină. Iniţial s-a crezut că a fost rea intenţie din partea mamei, însă procurorii au descoperit ulterior că femeia, cu probleme psihice, nici nu ştia că poartă un copil în pântece.

Povestea supravieţuirii unui prunc după ce a fost născut într-un WC şi scăpat în latrină, în localitatea buzoiană Ulmeni, a impresionat multă lume, la sfârşitul lunii septembrie. Informaţia conturată şi cu opinii din partea anchetatorilor preciza iniţial că mama nou-născutului, o tânără de 29 de ani, a reuşit să ascundă sarcina timp de 9 luni, iar când i-a venit sorocul a mers la WC-ul din curtea casei unde a născut. Gestul a părut suspect încă din prima clipă.

Femeia s-a plâns toată dimineaţa de 22 septembrie că îi este rău şi că are o hemoragie. Spre orele prânzului, unchiul tinerei a auzit plânsetul copilului în latrina din curte şi a anunţat autorităţile. 

”Spunea că îi este rău şi am dat telefon la salvare, să o ia, apoi m-am dus la WC unde am găsit copilul. Nu ne-a spus că e însărcinată. Am mers la toaletă când am auzit copilul, am dat peste cap cabina, şi l-am văzut jos. Probabil a stat pe colac şi nu a simţit. A intrat în panică şi nu a realizat că a născut”, ne-a declarat atunci Gheorghe Măntulescu, unchiul fetei.

Femeia şi copilul au fost internaţi la Maternitatea Buzău. Bebeluşul avea la naştere 3,340 kg şi era perfect sănătos, chiar dacă a stat câteva minute în bazinul cu fecale.

Cazul a fost preluat de procurori , care, după aproape o lună de anchetă, au concluzionat că tânăra nu poate fi acuzată de tentativă de pruncucidere. Din cauza retardului mintal de care suferă, ea nici măcar nu a realizat că a dat naştere unui copil. Procurorii de pe lângă Judecătoria Buzău au decis, în consecinţă, să claseze dosarul.

Femeia de 29 de ani locuieşte în Ulmeni, împreună cu părinţii săi, este căsătorită şi mai are un copil de trei ani. Se află într-un proces de evaluare de către specialiştii Direcţiei de Asistenţă şi Protecţia Copilului Buzău, instituţie care încearcă să stabilească cui îi va îngredinţa micuţul, aflat acum în Maternitate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!