Cât timp vom mai avea în pieţe legume crescute în solariile fermierilor români. Preţurile ar putea creşte considerabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este cazul să vă grăbiţi cu aprovizionarea dacă vreţi să aveţi garanţia că vă alegeţi cu marfă proaspătă, de la producători locali. În pieţe, ardeiul capia se costă între 4 şi 6 lei, iar tomatele - 5 lei.

Mircea Tatu este unul dintre cei mai mari legumicultori din zona Buzăului. Livrează marfă proaspătă din primăvară până în decembrie. 

Fermierul spune că încă recoltează ardei capia, dintr-un soi pe cât de rezistent, pe atât de productiv şi gustos. 

”Mai avem în solarii un soi de ardei cu o pulpă groasă, mare, sănătos. Aşa ceva nu o să vedeţi în supermarket. Un ardei foarte dulce, cultivat cu gunoi de grajd. Mai avem aproape 4.000 de fire, cam două tone”, spune Mitrcea Tatu.

Ardeii pe care buzoianul îi recoltează acum ajung la piaţă cu 4, până la 6 lei kilogramul. Preţul ar putea creşte în perioada imediat următoare, întrucât legumele autohtone din acest an sunt pe terminate.


”Nu ne mai ajută acuma nici lumina, e multă umezeală. El arată deosebit de bine la ora actuală, chiar nu au fost probleme, dar mai mult de o săptămână nu putem să-i mai ţinem”, spune legumicultorul buzoian.

Pe lângă ardei, în solariile buzoianului se mai găsesc câteva fire de tomate. Din cauza lipsei căldurii şi a luminii, roşiilor le trebuie mai multe zile până se coc. Fermierul a recurs inclusiv la eliminarea frunzelor de pe tulpină, pentru a prelungi ciclul de viaţă al tomatelor.

În mai puţin de două săptămâni, în locul plantelor care au avut rod anul acesta vor fi plantate răsadurile pentru culturile de anul viitor. Legumicultorul buzoian va începe să recolteze din nou peste cinci luni. Tomatele vor ajunge în aprilie pe tarabe.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat