Capacitate 2018 Buzău. Nota maximă la Evaluarea Naţională a fost obţinută numai de fete. Cine sunt performerele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Buzău, au luat nota 10.00 la Evaluarea Naţională opt fete. Notele obţinute nu au fost o întâmplare, dovadă fiind mediile obţinute de cele opt adolescente în anii de gimnaziu.

Andreea Carla Sava este una din cele opt absolvente din Buzău care au luat 10 la Evaluarea Naţională. A absolvit Şcoala generală George Emil Palade din Buzău cu media 10 în toţi cei patru ani de gimnaziu. 

"La română am avut emoţii la interpretare, dar la matematică mi-a fost uşor. E un vis împlinit”, a declarat adolescenta care vrea să studieze la Colegiul Naţional B.P. Hasdeu, la matematică-informatică.

Daria Elena Nistoroiu a absolvit Şcoala nr. 1 din Râmnicu Sărat cu media 9.97 în gimnaziu, vrea să înveţe la Colegiul Naţional B.P. Hasdeu, profilul mate-info bilingv, apoi, spune ea, va ţinti spre Arhitectură.

„Evaluarea Naţională mi s-a părut un examen uşor, mai ales cel la română. La matematică examenul a fost de nivel mediu. M-am pregătit tot anul pentru acest examen, dar am avut şi timp liber, să ies cu prietenii în week-end”, spune Daria Elena Nistoroiu.

Bianca Andreea Ciobanu locuieşte şi învaţă la Pătârlagele, oraş din zona de munte a judeţului Buzău. Absolventă a Liceului Teoretic „Radu Vlădescu”, Bianca vrea să continue studiile în liceul din oraşul său. 

”Dacă în timpul claselor de gimnaziu pot spune că m-am obişnuit să îmi împart timpul între cel dedicat învăţatului şi distracţiei, anul acesta, nu prea am avut timp liber. La liceu vreau să merg la profilul mate-info, şi, mai departe, la facultate, aş vrea să merg la Telecomunicaţii”, spune Bianca Andreea Ciobanu.

Două dintre elevele de 10 la Evaluarea Naţională sunt de la Şcoala nr. 11 şi câte una de la şcolile nr. 1, 15, 16 şi Hasdeu, plus Şcoala nr. 1 din Râmnicu Sărat şi Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele.

Cele opt adolescente care au obţinut nota maximă la limba şi literatura română şi matematică sunt:

* Bianca Andreea Ciobanu (Liceul Teoretic „Radu Vlădescu”, Pătârlagele)

* Patricia Elena Crăciun (Şcoala nr. 11, Buzău)

* Miriana-Gabriela Dorobanţu (Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu)

* Daria Marina Ganea (Şcoala nr. 11, Buzău)

* Daria Elena Nistoroiu (Şcoala nr. 1, Râmnicu Sărat)

* Carla Elena Sava (Şcoala „George Emil Palade”, Buzău)

* Maria Alexandra Sibiescu (Şcoala „Capitan Aviator Mircea T. Bădulescu,” Buzău)

* Andreea Tănase (Şcoala "Ion Creangă", Buzău)

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie