Buzău: O femeie de 62 de ani şi un tânăr de 22 ani au fost amendaţi şi plasaţi în carantină, pentru că nu au respectat izolarea la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patrule mixte formate din poliţişti şi jandarmi au aplicat deja la Buzău sancţiuni pentru persoanele care nu respectă măsura izolării la domiciliu după venirea din străinatate. O femeie de 62 de ani şi un tânăr de 22 ani au fost amendaţi şi plasaţi în carantină.

Potrivit Prefecturii Buzău, duminică, o patrula mixtă formată din poliţişti şi jandarmi au depistat o femeie in vârstă de 62 de ani din localitatea Pleşeşti care nu respecta regimul izolării la domiciliu. Femeia a fost sancţionată contravenţional, iar forţele de ordine au pus in aplicare prevederile ordonanţei militare emise sâmbătă şi au plasat-o în carantină.

Un alt caz este cel al unui tânăr de 22 de ani din Vadu Paşii care, întors sâmbătă din Franţa, nu a reuşit să rămână la domiciliu decât până duminică la prânz când împreună cu mama sa a venit în municipiul Buzău. Maşina condusă de tânărul de 22 de ani a provocat un accident rutier, neacordând prioritate la intrarea într-o intersecţie. În urma accidentului, pe lângă sancţiunile pe linie rutieră poliţiştii l-au amendat pe tânărul de 22 de ani cu 20.000 de lei şi l-au plasat în carantină pentru 14 zile. 

Ordonanta militară nr. 2 din 21.03.2020 prevede că „persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază”.

Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Pe de altă parte, duminică, situaţia epidemiologica la nivelul judeţului Buzau se prezintă astfel: 59 de persoane se află în carantină, 2061 de persoane sunt izolate la domiciliu. In ultimele 24 de ore, forţele de ordine au verificat 1188 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.100 lei.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC