Buzău: Ajun însângerat, pe E85

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane au murit, joi seară, şi o alta a fost rănită grav într-un accident de circulaţie care a avut loc pe Drumul European 85, în dreptul localităţii buzoiene Mihăileşti.

Un autoturism Fiat în care se aflau trei persoane s-a angajat într-o depăşire şi a lovit frontal un Ford, cu două persoane la bord, care circula regulamentar dinspre Buzău, spre Bucureşti. În urma impactului extrem de violent, trei persoane din Fiat, între care şi o femeie, au murit pe loc.

“Accidentul s-a produs din cauza unei depăşiri neregulamentare, în urma impactului rezultând decesul a patru persoane şi rănirea gravă a alteia”, a declarat inspectorul Silviu Dinu, de la Poliţia Buzău.

Toate persoanele din Fiat şi un altul din Ford au murit pe loc. Un bărbat din Ford a scăpat cu viaţă însă a fost transportat cu răni grave la un spital din Bucureşti.

Potrivit poliţiştilor, una dintre victimele din Fiat era din Bârlad şi, cel mai probabil, aceasta era şi destinaţia. Din primele cercetări, nu ar rezulta vreun grad de rudenie între victime şi se presupune că o parte dintre acestea fuseseră luate la ocazie.

Cei patru aveau vârste cuprinse între 35 şi 49 de ani.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă