Boşcodeală ştia cu două luni înainte de sentinţă că va primi 5 ani de închisoare. Este declaraţia primarului municipiului Buzău, condamnat pentru abuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scrisoarea deschisă a fost postată pe Facebook

Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, a dezvăluit pe contul său de Facebook cum va decurge apărarea  la Curtea de Apel Braşov, unde pe 19 mai  este programat un nou termen al apelului împotriva deciziei Judecătoriei Braşov de condamnare la 5 ani de închisoare, în Dosarul Gloria. Edilul susţine că este încrezător în şansele de a scăpa de acuzaţii, întrucât consideră că prima sentinţă are multe vulnerabilităţi.

”Am fost condamnat în primă instanţă pentru abuz în serviciu la Judecătoria Braşov de o judecătoare care nu a participat decât la două şedinţe de judecată, întrucât magistratul care a cercetat cauza mea, care a audiat martorii şi căruia i-am prezentat probele care demonstrau nevinovăţia mea s-a mutat la o instanţă superioară. Acest lucru, coroborat cu o frază din motivarea condamnării, mă face să cred că s-a produs o mare nedreptate, dacă nu a fost la mijloc şi altceva. Nu vă ascund că au fost unii care mi-au adus la cunoştinţă că voi primi cinci ani condamnare cu două luni înainte de pronunţarea care a vut loc pe 10 februarie 2015”, scrie Boşcodeală pe Facebook. 

În continuarea mesajului, edilul prezintă, integral, motivele de apel pe care le va depune la instanţă pe 19 mai, susţinând că ”suma cu care am finanţat FC Gloria nu este prejudiciu, ci este finanţare nerambursabilă legală, aşa cum am finanţat peste 20 de cluburi sportive buzoiene”.

Potrivit lui Boşcodeală, motivele care stau la baza apelului înaintat Curţii de Apel Braşov vizează netemeinicia soluţiei pronunţate de prima instanţă si solicită din această perspectivă achitarea, din mai multe considerente.

”Consider că nu numai audierea mea, ci şi a martorilor era deosebit de importantă, în condiţiile în care instanţa, în considerarea practicii CEDO, a admis în parte cererea mea de readministrare a probatoriilor în condiţiile în care judecătorul iniţial desemnat aleatoriu a administrat majoritatea covârşitoare a probatoriilor, iar cel care a preluat ulterior completul doar o mică parte, dispunând reaudierea inculpatului, în vederea respectării principiului nemijlocirii, aspect important al unei proceduri echitabile, procedându-se în această manieră deoarece înscrisurile au avut relevanţă covârşitoare în reţinerea considerentelor”, este unul dintre argumentele apărării.

Edilul mai contestă şi “argumentul” folosit de prima instanţă, care face referire la faptul ca ar fi făcut din politică un mijloc abil şi demagogic de realizare a intereselor sale sau ale altor persoane private. ”Consider această exprimare cel puţin criticabilă şi defăimătoare. Considerentele şi referirile de ordin politic reprezintă opinii personale ale judecătorului şi nu au ce căuta în motivarea unei soluţii ce urmează a fi pronunţată. A admite altfel, înseamnă să golim de conţinut noţiunea de imparţialitate care trebuie să caracterizeze atitudinea magistratului. Este, de fapt, o motivare politică”, scrie Boşcodeală pe Facebook. 

Postarea lui Boşcodeală a adunat imediat reacţii pro şi contra. ”Eu cred că nu numai dumneavoastră trebuie să plătiţi pentru corupţie ci toţi cei care sunt în jurul dumneavoastră. Toţi v-aţi făcut averi pe spatele nostru. Niciodată nu v-aţi gândit la amărâţii de noi. Ar fi multe de spus dar mă opresc aici. Eu cred că o să scăpaţi pentru că şi justiţia noastră este în aceeaşi oală cu dumneavoastr”, este mesajul Mariei Lupu, strecurat printre cele de încurajare a edilului condamnat la 5 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat