Biciclist beat, încătuşat de poliţişti pentru sfidarea organelor judiciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au condus pe biciclistul recalcitrant la sediul Poliţiei municipiului  FOTO: Arhivă

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Tisău, a fost reţinut joi dimineaţă de poliţiştii buzoieni. Motivul: bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să îi înjure pe poliţiştii care îl opriseră pentru control.

O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Buzău l-a depistat pe bărbatul respectiv dimineaţă, în jurul orei 10.30, în timp ce se deplasa sinuos cu bicicleta pe strada Bistriţei, împiedicând circulaţia rutieră în zonă.

În momentul în care a fost oprit de poliţişti, biciclistul a devenit recalcitrant şi a început să adreseze injurii oamenilor în uniformă, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Buzău.

Bărbatul a fost testat cu aparatul „Drager” şi s-a constatat că avea o concentraţie alcoolică de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale l-au reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sfidarea organelor judiciare.

Citeşte şi: VIDEO Depăşire riscantă soldată cu moartea unui pasager, pe DN2 E 85

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”