Băieţi şi fete din licee buzoiene, înrolaţi pentru o zi în armată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 14 liceeni buzoieni din anii terminali vor experimenta, timp de 24, traiul cazon, într-o unitate a Forţelor Speciale din Buzău. Adolescenţii vor îmbrăca uniforma de camuflaj, joi, la ora 16.00 şi vor renunţa la ea, vineri după-amiază.

”O zi în armată” este un proiect al Garnizoanei Buzău, care se înscrie în şirul manifestărilor dedicate Zilei Forţelor Terestre. ”Este o activitate educaţională, care are ca scop dezvoltarea de cunoştinţe şi aptitudini dar şi împărtăşirea unor valori comune precum patriotismul şi dragostea faţă de ţară”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Activitatea iniţiată de către Divizia 2 Infanterie „Getica”, anul trecut, se desfăşoară pe durata a 24 de ore la Centrul de Instruire pentru Forţele Speciale din Buzău. 

Proiectul reprezintă la scara redusă, o zi din viaţa unui militar, în care cei 14 voluntari, fete şi băieţi, vor trăi emoţiile vieţii în uniformă şi vor lua cunoştinţă cu activităţile zilnice desfăşurate de militari.

Anul trecut, când a fost iniţiat acest proiect, în premieră la nivel naţional, zece elevi şi trei jurnalişti au experimentat viaţa de militar la Batalionul 3 Geniu, cu toate rigorile pe care le presupune regimul cazon. Voluntarii au înnoptat în unitate, au avut parte de o instrucţie epuizantă, iar la final au învăţat să tragă cu arma.

Citeşte şi:

VIDEO Mascaţii Jandarmeriei buzoiene, spectacol în faţa elevilor

Aproape 500 de joburi la Buzău, la Bursa locurilor de muncă

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort