Atentat la Nisa. Românii răniţi în atacul terorist sunt soţ şi soţie: „Ea este sedată, are un hematom în zona tâmplei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi români, soţ şi soţie, răniţi, noaptea trecută, în atacul de la Nisa, de pe Promenade des Anglais, sunt din Buzău. Virgil (38 de ani) şi Mirabela (30 de ani), din oraşul Pătârlagele, se află de aproximativ doi ani în Nisa. Cuplul era la spectacolul de artificii împreună cu încă două rude.

După atacul terorist de noaptea trecută, cei doi buzoieni au fost spitalizaţi la un centru medical aflat la circa 7 kilometri distanţă de Nisa. Identitatea tinerilor nu a fost încă dată publicităţii de Ministerul Afacerilor Externe, dar familiile au fost deja anunţate în legătură cu starea lor.

Iniţial, după atac, cei doi s-au pierdut unul de celălalt. Ei s-au regăsit, în această dimineaţă, într-un salon al spitalului în care se află internaţi. Regăsirea a fost emoţionantă: el într-un scaun cu rotile, având fractură de membru inferior, ea aflată sub efectul sedativelor, răspunzându-i doar prin mişcări ale ochilor care confirmau că îl aude şi înţelege ce spune.

O familie de români care i-a vizitat la spital şi care a vrut să îşi păstreze anonimatul a declarat că cei doi buzoieni sunt în afara oricărui pericol: 

 

„El are o triplă factură la un picior, este foarte posibil să fi fost lovit de camion. Ne-a povestit că a sărit de pe promenadă. Ea este sedată, are un hematom în zona tâmplei. Medicii spun că nu este în pericol, dar vor să o monitorizeze. Are toate funcţiile vitale bune, dar medicii vor să vadă dacă hematomul se resoarbe”.

Noul bilanţ al victimelor atentatului de noaptea trecută de la Nisa este de 84 de morţi, dintre care 10 copii, şi peste 100 de răniţi dintre care 18 sunt în stare gravă.

Un buzoian stabilit la Nisa şi aflat printre supravieţuitorii atacului a postat pe Facebook un anunt în care povesteste trauma trăită şi cât de aproape a fost de moarte.

“Acest camion s-a aflat la 20 de metri în faţa mea, nevăzându-l, deoarece vorbeam la telefon privind în astfalt şi neauzind prea bine din cauza concertului. Datorită mulţimii aflate înaintea mea am scăpat cu viaţă, deoarece s-a produs acel zgomot de impact şi aşa am ridicat privirea. Ne-am buşit unii de alţii pentru a ne feri din calea camionului după care am rămas şocat..,, copii, tineri, vârstnici.....CARNAGIU! Dumnezeu să-i odihnească”, a postat pe reţeaua socială un buzoian stabilit în Franţa.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort