Ambasadorul Marii Britanii în România a fost primit cu steagul Islandei pe masă de către primarul Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub titlul ”Ruşine la Buzău”, publicistul Cătălin Avramescu aduce în atenţia opiniei publice o gafă uriaşă a echipei din Primăria municipiului Buzău, care a postat pe pagina de Facebook o fotografie în care apar primarul Buzăului şi ambasadorului Marii Britanii, în faţa diplomatului Paul Brummel fiind aşezat steagul altei ţări.

Fotografia care surprinde eroarea a fost intens răspândită pe Facebook în cursul zilei de luni, 2 iulie.

”Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. În acest caz, o imagine te lasă fără cuvinte. Locul acţiunii: Buzău. 17 Mai 2017. Întâlnire între primarul din Buzău şi ambasadorul britanic. Primarul PSD a nimerit steagul României. Însă pe acela al Regatului Unit, nu. L-a pus pe masă pe acela al… Islandei. Acesta este nivelul-zero al culturii, la care ne-au adus aproape trei decenii de socialism “de tranziţie”, scrie Cătălin Avramescu sub fotografia publicată pe marginaliaetc.ro

Fotografia în care apare drapelul Islandei în locul celui al Marii Britanii îi prezintă la aceeaşi masă pe ambasadorul Paul Brummel şi pe primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma. Vizita ambasadorului Regatului Unit la Buzău a avut loc pe 17 mai 2018 şi a făcut parte din seria de acţiuni dedicate Centenarului Marii Uniri. 

Primarul Constantin Toma a explicat atunci că greşeala îi aparţine unuia dintre angajaţii primăriei, care ar fi postat fotografia în timpul întrevederii. Edilul spune că ar fi sesizat eroarea când poza era deja pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete