Alina Ciobotaru, prozatoare în căutarea gloriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevă model la Colegiul Mihai Eminescu, cu zece pe linie, îşi dedică aproape exclusiv timpul liber compunerii de proză cu şi pentru tineri. A început să lucreze la a doua sa carte şi speră să găsească drumul spre editorul care să o publice.

Alina este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Mihai Eminescu, profil de filologie-franceză, avansat. Nimeni din clasă nu a ştiut până de curând că eleva cu zece pe linie la toate materiile are timp şi de scris cărţi.

„Îmi place foarte mult să scriu şi chiar am început a doua carte. Îmi place foarte mult şi de aceea am şi ales acest profil la liceu. Eram în clasa a şaptea când am început să scriu prima poveste. Era o povestire puţin SF, despre nişte oameni captivi într-un fel de lagăr care luau un medicament şi uitau de tot. Doar munceau şi nu ştiau nici măcar cine sunt. Singurul antidot era sarea iar unul dintre deţinuţi a reuşit să mănânce din hrana paznicilor, care era sărată, iar de aici au început toţi să îşi revină", ne explică micuţa autoare.

Este mândră că anul trecut a terminat prima carte, pe care a intitulat-o „Copilăria e mereu la fel". „Este vorba despre trei adolescenţi, două fete şi un băiat, care sunt în clasa a zecea într-un orăşel oarecare, de munte. În carte scriu despre relaţia lor de prietenie, despre viaţa de adolescent în general, chestii mărunte dar care le atrag atenţia mai ales adolescenţilor. M-am inspirat din viaţa mea, a prietenilor mei, dar şi din alte cărţi, fiindcă mi-a plăcut să citesc mult", ne spune Alina Ciobotaru.

Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe primul manuscris, că s-a şi apucat de scris a doua poveste. „Am o imaginaţie foarte bogată şi nu de inspiraţie am nevoie, ci numai de timp. Cartea la care lucrez acum se numeşte «Îngerii de pe pământ» şi este tot cu copii. Toată viaţa cred că o să scriu despre adolescenţi, probabil pentru că sunt copilăroasă", povesteşte eleva scriitoare.

Personajele principale alese de Alina pentru noua sa carte sunt o pereche de gemeni, o fată şi un băiat, pe care soarta îi desparte într-un mod tragic. "Cartea mea începe când fata este moartă de un an, după un accident. Băiatul este foarte inteligent dar după moartea surorii devine foarte traumatizat şi rămâne cu sechele. Bărbatul care i-a omorât sora este condamnat, are mustrări de conştiinţă şi se sinucide. Soţia acestuia rămâne cu doi copii, tot gemeni, şi o afacere prosperă. Ironia face ca femeia să se mute în oraşul unde soţul ei a făcut accidentul, iar copiii ei să devină colegi de clasă cu fratele fetei omorâtă de maşină. Nu e o dramă, este un exemplu despre cum să treci peste greutăţile vieţii", ne lămureşte autoarea.

Ce ai de gând să faci cu aceste manuscrise?

Aş vrea să le public. Eu nu am nicio posibilitate financiară, sunt o fată de la ţară, de la Dulbanu, comuna Amaru şi în primul rând nu cunosc multă lume. Dacă e posibil, aş vrea să mi-o publice şi să păstreze drepturile. E o carte care are o acţiune logică, se citeşte repede şi e frumoasă. Mi-au citit-o colegii şi toţi au rămas încântaţi, cred că ar avea succes printre adolescenţi.

Care sunt planurile tale?

Aş vrea să dau la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti şi ştiu că îmi trebuie o medie foarte bună, pentru că e concurs de dosare. Visez şi la o activitate în lumea creatorilor de modă, îmi place mult acest domeniu şi de aceea merg în weekend-uri la cursuri de design vestimentar".

Ce îi place
Îmi place să mă uit la filme, mai ales la cele vechi, pentru cultura mea generală. Îmi place să ies cu prietenii, în plimbări, la filme, îmi plac persoanele bune care ştiu să mă aprecieze, persoanele vesele, deschise, care citesc dar chiar şi pe cei care nu citesc dar măcar recunosc acest lucru şi sprijină cum pot cultura.

Ce nu-i place
Nu îmi plac făţarnicii, ignoranţii şi persoanele care nu numai că nu susţin cultura ci o şi denigrează. În general nu îmi plac lucrurile nefireşti, pe care eu le consider anormale în raport cu valorile pe care eu le-am deprins în familie şi la şcoală.

PROFIL
Născută în Buzău, pe 8 februarie 1993.
Ocupaţia – elevă, clasa a XI-a, Colegiul Mihai Eminescu.
Familie – o soră şi un frate

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști