Zone Arena se mută pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunele au fost demontate după ce organizatorul concertelor a fost somat de Primăria Sectorului 2. În prezent, locul unde va fi găzduit spectacolul legendarului cântăreţ Ozzy Osbourne, dar şi a altor evenimente muzicale de amploare în Bucureşti, este incert.

Tribunele şi scena din cadrul complexului Zone Arena, situat pe Bulevardul Barbu Văcărescu nr. 164D din sectorul 2, vor dispărea în câteva zile. Mai mult, printr-o adresă oficială din partea societăţii, Primăria Sectorului 2 a primit asigurări că aici nu vor mai avea loc spectacole.

În această dimineaţă, la Zone Arena, instalaţiile de pe scenă fuseseră demontate, podeaua era decopertată şi tribunele stivuite. “Reprezentanţii SC Arena Invest SRL s-au angajat să nu mai organizeze niciun fel de concerte sau producţii muzicale”, au anunţat ieri oficialii primăriei.

Decizia edilului sectorului 2, Neculai Onţanu, de a desfiinţa cel mai mare spaţiu destinat concertelor din Capitală, Zone Arena, a venit în urma numeroaselor sesizări din partea vecinilor. Oamenii se plângeau de zgomotul şi de locurile de parcare ocupate de spectatori.

Circ în loc de concerte

Locuitorii cartierului Floreasca au reclamat poluarea fonică ce îi deranja mai ales după ora 22.00. De asemenea, oamenii s-au plâns şi de distrugerea spaţiului verde, precum şi de aglomeraţia produsă în traficul din zonă.

Ultima notificare, de data asta sub sancţiune penală a Primăriei Sectorului 2 către SC Arena Invest SRL, a fost trimisă la 21 iulie, când s-a cerut din nou desfiinţarea scenei pentru care nu ar fi fost obţinută o autorizaţie de construcţie.

Patronul societăţii, Dorian Ciubuc se arată însă foarte supus deciziei autorităţii locale deoarece, potrivit propiilor declaraţii, nici nu are prea multe de demolat. “Nu există nimic acolo care să trebuiască demolat. Sunt doar nişte tribune pe care le-am demontat pentru că ne mutăm pe litoral, unde avem alte concerte”, a declarat astăzi, pentru “Adevărul de Seară”, Ciubuc.

Cât despre organizarea concertului Ozzy Osbourne, anunţat pentru luna octombrie la Zone Arena, Dorian Ciubuc a precizat că nu sunt schimbări. “Spectacolul va avea loc cu siguranţă”, a precizat acesta.

Locul eliberat de scena şi tribunele de la Zone Arena este deja ocupat uşor-uşor de menajeriile, cortul şi caravanele unui circ din Italia. “Cred că vom scăpa de zgomot şi o să avem probleme cu mirosul de la resturile de animale”, spun locuitorii din zonă.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate