Zece lucruri inedite despre scheletele găsite în centrul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muncitorii care lucrează la parcarea subterană de la Universitate au descoperit în urmă cu două săptămâni 40 de oseminte. Informaţia a fost făcută publică abia sâmbătă, când nişte trecători au pozat rămăşiţele umane.

Până în momentul de faţă au fost găsite 40 de schelete. Arheologii au oprit cercetările ieri din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, dar susţin că sunt toate şansele să mai găsească alte rămăşiţe umane. . „Adevărul de Seară“ îţi prezintă zece lucruri inedite despre osemintele descoperite în centrul Capitalei.

 
1. Osemintele aparţin unor negustori îngropaţi într-un cimitir de mahala vechi de 400 de ani, de pe vremea lui Mihai Viteazul, construit în jurul fostei Mănăstiri „Sf. Sava“;

2. Au fost multe familii boiereşti care îi îngropau aici pe cei dispăruţi. „Deşi au fost găsite morminte mai curând simple, şi oamenii foarte bogaţi, atunci când erau îngropaţi, erau îngropaţi în toată simplitatea lor, pentru a merge la Judecata de Apoi cât mai umili“, susţine academicianul Răzvan Theodorescu;

3. Rămăşiţele umane sunt încadrate de pereţi de cărămidă, ceea ce arată că o parte din cadavre au fost înmormântate în catacombele vechii clădiri;

4. Cele 40 de schelete găsite până acum vor fi investigate, iar cele care s-au păstrat cel mai bine vor fi expuse într-un muzeu. Restul vor fi reînhumate într-o groapă comună;

5. Scheletele aparţin unor bărbaţi, femei dar şi copii;

6. Mănăstirea a fost ridicată de pârcălabul Andronache în jurul anului 1600, când în zona Universitate era marginea Târgului Bucureştilor, şi refăcută de Constantin Brâncoveanu în 1709;

7. Lăcaşul avea altarul chiar pe locul unde a fost amplasată, mai târziu, statuia lui Mihai Viteazul. Pe lângă biserică s-a ridicat prima şcoală din Bucureşti, Şcoala Domnească, aceasta devenind în secolul al XVIII-lea Academie Domnească, iar apoi transformată în Şcoala Naţională de la Sf. Sava;

8. Scheletele nu modifică proiectul parcării subterane, susţin reprezentanţii Primăriei Capitalei. De cealaltă parte, şeful echipei de arheologi a explicat că este posibil ca proiectul parcării să fie modificat în funcţie de starea în care vor fi găsite şi alte vestigii arhitecturale în zonă, existând posibilitatea ca acestea să fie încorporate în lucrări, în cazul în care ele s-au conservat suficient de bine. Parcajul subteran ar trebui să fie gata până în 2012;

9. Vestigiile găsite ar putea fi acoperite cu un geam gros, dacă MInisterul Culturii decide acest lucru. Astfel, bucureştenii vor putea admira în voie zidurile străvechi sub trotuarul transparent.

10. Primele oseminte au fost găsite în urmă cu mai bine de zece zile, nu sâmbătă, când a apărut în presă. La început, autorităţile au infirmat informaţia susţinând că se încearcă sistarea lucrărilor.




Mai multe pentru tine:
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
„Umanitarii anului”: Harry și Meghan, premiați pentru lupta împotriva pericolelor online. Discursul ducesei, similar cu cel al Prințesei de Wales
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Bucureștiul se luminează în weekend: Spotlight-Festivalul Internațional al Luminii, ediția a 9-a. Care este programul
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor