VIDEO „Dacă ţie nu-ţi pasă, mie-mi pasă, soro!” Istoria unui protest în patru acte

250 de oameni s-au strâns aseară la Universitate pentru a protesta împotriva situației politice din România. La fața locului, subiectele au fost diverse: gazele de șișt, demolarea Fântânii din Piața Universității, ACTA sau presa românească, mereu “plină de minciună”. 

La ceas de seară, lângă fântâna de la Universitate, pe la ora 19.00, singurul lucru interesant ce putea fi observat era curcubeul făcut de apa ce ţâşnea din vechile ţevi. În curând, imagine de arhivă, pentru că Primăria pregăteşte modernizarea zonei şi montarea unor fântâni ce ies din asfalt. În jurul zonei rămase în legendă după momentul 1990, aproximativ 100 de oameni se adunaseră. De nu erau pancartele din mână şi vârsta, puteau fi uşor confundaţi cu studenţii care socializează acolo în timpul zilei.

Era protest. După două zile de lovituri politice sub centură, care au trecut limita legalităţii, încălcând Constituţia, românii au decis pe Facebook să iasă în stradă. 1.000 de oameni au apăsat butonul „Attend” pentru a scanda împotriva distrugerii statului de drept. Concepte abstracte, greu de digerat de cetăţeanul obişnuit. Constituţia e o cărticică mică, dar răsfoită de prea puţini oameni în România. Pe ici, pe colo, vreo 30 de jurnalişti. Unii de la „mogul”, alţii independenţi, alţii pur şi simplu gură-cască. Îi vedeai în grupuri, grupuleţe discutând ca şi cum ar fi fost la dineul organizat de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia Zilei Independenţei.

Actul 1 - „La puşcărie, Mitică la puşcărie!”

La o privire atentă, puteau fi remarcaţi aceiaşi oameni care au populat zona pentru câteva săptămâni în iarnă. Atunci, mai vocali şi mai îngheţaţi, dar parcă mai cu dorinţă de schimbare. Astăzi, apatici şi fără chef de viaţă. În colţul de la Arhitectură, doi jandarmi priveau liniştiţi mulţimea. Au văzut lucruri mai rele. Astăzi li s-a permis să stea cu basca-n cap şi să renunţe la costumul „blindat” pentru zile negre. Spre Piaţa Revoluţiei, o dubă îi adăpostea pe alţi 15-20. Relaxaţi, schimbau mesaje sau se jucau pe smartphone-uri.

Atenţie! La 19.20 vine un tânăr. Subţirel, cam de 1,70 înălţime, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi tricou negru, Alexandru Alexe are plămâni rezistenţi. Activist de carieră, se descrie pe Facebook drept „target practice (n.r. - ţintă de antrenament) la Jandarmeria Română” sau „Country Saver” (Salvator de ţară). Asta e meseria lui. Nimeni nu ştie dacă se ocupă şi de altele. Cândva lucrase pe la Editura Adevărul. Astăzi, urcă din dubă în dubă şi ia protestele la rând. L-am văzut la acţiunile Occupy România, la protestele anti ACTA, am bătut cuie în pancarte cu el şi i-am admirat entuziasmul, dar am realizat că acesta se poate transforma într-un dezavantaj cu uşurinţă. A continuat să protesteze: împotriva exploatării gazelor de şişt, împotriva lui Băsescu, împotriva USL, împotriva abuzurilor din Tibet şi din China, la Ambasada SUA. De atâtea proteste, nu mai e credibil.

S-a lăudat pe Facebook înainte de protest că va avea cea mai puternică portavoce din România. O cară după el pe umăr şi începe un discurs, în centrul mulţimii de aproximativ 100-130 de oameni cu pancarte din faţa lui. La picioarele lui, un cearceaf cu o caracatiţă care înşiră pe tentacule toate partidele care au trecut pe la conducerea ţării în ultimii 22 de ani.

„Politicienii au ajuns să nu ne mai servească nici măcar clasicele perdele de fum pe care ni le dădeau până acum. Unul dintre exemple este tentativa de a demola Fântâna”, îşi începe discursul Alex. Apoi continuă eminescian, ca un copil în faţa foii de examen la Bacalaureat: „Fântâna este memorie, fântâna este izvor de apă, este un centru nervos al societăţii”. Cineva-i şopteşte la ureche, iar Alex se opreşte. „Prea multă vorbărie. Oamenii văd că nu mai au răbdare de discursuri şi vor să protesteze. Să începem atunci”, spune activistul.

În spatele pncartelor din centru, cele pe care le filmau televiziunile de ştiri pentru a prinde un prim-plan de efect, s-au adunat vreo 10 băieţi, în jurul unui pet de bere. Creste în cap, pantaloni trei sferturi şi transpiraţie curgând pe tâmple. Se uită unii la alţii fără să înţeleagă de ce sunt acolo. Mai încolo, sub copac, stau cinci grăsani din acelaşi grup. Berea e omniprezentă. Ceafa groasă şi ea. Se ridică cu greu şi se adună toţi, vreo 20-30 de inşi, încep să strige „De-mi-si-a!”, dar o dau rapid în „La puşcărie, Mitică la puşcărie!”, „Cea mai proastă meserie este la Jandarmerie!”. Bătrânii se uită puţin speriaţi, cei din societatea civilă tac, jurnaliştii aruncă priviri plictisite. Cum ar spune anglofonii, „Been there, done that” (Am fost acolo şi am mai făcut asta). După un minut, tăcere. Protestarii vor să facă ceva, dar nu ştiu ce. Îşi reamintesc unii altora scandările din iarnă, nu se pomeneşte nimic de statul de drept, de lipsa democraţiei. În aer pluteşte un sentiment de haos generalizat, de lipsă de unitate a mesajelor. Gazele de şişt sau la masă cu Ponta şi cu Băsescu, dar se scandează şi „Ole, ole, legea ACTA nu mai e”.

Actul doi - “Bă, aici nu e nimic! Hai că mă duc la cazino!”

Ca jurnalist ştii că subiectul e moale atunci când pe caietul de notiţe stă scris, timp de 20 de minute „Linişte...”. În schimb, avantajaţi de tehnologie, gazetarii radiofonici şi-au scos microfoanele de ambianţă şi prind forfotul mulţimii. Care mulţime, care forfot?

Claudiu Crăciun, „intelectualul” din ianuarie, lector universitar la SNSPA încearcă să anime atmosfera, dar scandările lui nu sunt noi, iar „Jos lacheii din CCR” nu prinde. Claudiu e contestat de mulţi. În iarnă, trademark-ul lui era căciula din cap, iar astăzi stă gelat şi cu ochelarii de George Clooney pe ochi. Un dandy pentru democraţie. Păcat că nu-şi mai are grupul fidel din iarnă alături de el.

În colţul fântânii dinspre Cazino, Diana Hătneanu de la APADOR-CH ţine un workshop ad-hoc despre problemele democraţiei din România şi scenariile încălcării legii de către USL. Cei şapte ascultători stau fascinaţi şi se uită. Nu spun nimic, înghit vorbele, în timp ce puţin retras, lângă bordura fântânii, un domn cu pipă, vestă „a la Ion Cristoiu” şi barbă îngălbenită de tutun priveşte superior.

Ce se întâmplă la protestul ăsta? După noi umilinţe în ultimele luni, oamenii aceştia din piaţă nu sunt noi. Alţii nu mai ies. Ne-am pomenit cu 250 de protestatari şi nu mai putem scăpa de ei, nu-i putem înmulţi. Sunt ca urşii panda de la grădina zoologică. Specie pe cale de dispariţie. De ce nu ies românii în stradă? Nu ne aruncăm în vorbe grele. Să lăsăm piaţa să vorbească.

Dar cine să o facă? E linişte. Îmbrăcat cu un tricou care parcă a ieşit din maşina de spălat, amestecat cu haine de toate culorile, la temperatura de 90 de grade, Tudor Chirilă priveşte spre fântână. Atât. Priveşte. În picioare avea nişte şlapi de plajă, prăfuiţi şi parcă trecuţi prin două săptămâni de stat la cort în Vama Veche. Nu vrea să vorbească cu presa, pe care o ignoră cu un aer de superioritate jignitor. La un moment dat apare un prieten sau un coleg de trupă, îi înmânează o mapă roşie, asemănătoare cu cea pe care i-a dat-o Băsescu lui Ponta la numirea Ecaterinei Andronescu la Educaţie. Din ea scoate câteva foi şi le împarte la oameni. Pleacă.

Ce scria? Ce foi? Să ne înghesuim să vedem înţelepciunile lui Tudor. „Băse, Ponta încotro e Târgovişte?” şi un elicopter stilizat. Se aud vorbe împrejur: „Penibil”, „Ce înseamnă asta, frate?”, „Ă?”.

Să nu uităm de protest. Păcat că el ne uită pe noi şi nu vrea să se petreacă. E ca un copil care nu vrea să iasă din uter.

„Dispari în 60 de secunde”. Cine? A, nu, aşa scrie pe foaia A4 lipită pe o doamnă brunetă, la vreo 60 de ani. „De unde v-a venit asta cu 60 de secunde?”. „De unde să-mi vină mamă? De la mine!”. „Păi nu aţi văzut filmul?” „Care film?”. Mai destindem atmosfera, în timp ce pe lângă noi trece un domn care seamănă cu Johnny Răducanu. Dinţi mari, ten închis la culoare, ochi veseli, dar puţin alcoolizaţi. Se uită, dă indicaţii fotografilor, iar apoi exclamă: “Bă, aici nu e nimic! Hai că mă duc la cazino!”.

Linişte. „Îl faceţi şi pe Hitler democrat dacă vă cere RMGC-ul asta!”. Tabloul doi se încheie. Se trage cortina. Povestea continuă.

Actul trei - „Anunţaţi prin staţie, mergem în excursie”

Starea de veghe, demnă de o înmormântare plictisită este distrusă din nou de Alexandru Alexe, mereu agitatul activist. „În 2-3 minute le vom face o vizita prietenilor de la Teatrul Naţional. Plecăm în escursie”, spune el. Aplauze. Iar apoi din nou liniştea apăsătoare a lipsei de furie. Alexe ia din nou portavocea în braţe şi cântă. „Anunţaţi prin staţie, mergem în excursie”.

Dar suporterii, cei puţini, nu s-au putut abţine de la a provoca jandarmeria. Au început sa avanseze, dar nu spre metrou, ci spre bulevardul Magheru. O demonstraţie tristă a unei forţe inexistente. Ca în  „Braveheart”, două minute cele două mulţimi opuse se priveau, în timp ce jandarmii se mişcau de pe un picior pe altul, ca nişte copii nerăbdători sau puţin fricoşi.

Văzând că nu se rezolvă nimic, suporterii şi cei câţiva activişti au luat-o spre Intercontinental. Momentul cel mai tensionat al unui protest a fost o traversare neregulamentară în grup. Suporterii s-au constituit „într-un grup organizat” şi au fugit peste drum. Printre ei se auzeau strigăte „rămâneţi bă pe stradă!”. Dar nici suporterii nu sunt proşti, iar experienţa din iarnă i-a învăţat ce înseamnă avantaj numeric. 50 de oameni blocând Magheru erau ţintă uşoară pentru jandarmi.

Aşa s-a ajuns la Teatrul Naţional, iar spectacolul nostru în patru acte devine mai trist. Pensionarii pro-USL se ceartă cu micul grup venit de vis-a-vis, o doamnă ia megafonul şi ţipă „Jos Băsescu, Sus Antonescu”. Se strigă „Voi îl iubiţi pe Iliescu prea mult. Sunteţi prea mici”. Tragicomedia se adânceşte, ca şi asfaltul măcinat de căldură. În faţa intrării la metrou, Alexandru Alexe îşi scoate telefonul, pune melodia „Albastru” de la Luna Amară şi le-o dedică celor şase jandarmi prezenţi.

Actul patru - „Tu nu vezi ce-i aici? E o şuetă!"

O piesă de teatru se termină de obicei cu un punct culminant şi cu o finalitate. Protestul nu a avut un punct culminant. La Fântână nu a mai revenit decât Alexandru Alexe, care a început să le dedice „Albastru” şi jandarmilor de aici. La ureche îi şopteşte o reprezentantă Active Watch, iar apoi o mică ceartă animă spiritele.

„Mai opreşte-te”
„Ce să opresc? Tu nu vezi ce-i aici? E o şuetă!”
„Da, dar nu e protestul tău. Atât pot oamenii”
„Eu compensez ceea ce lipseşte aici! Dacă ţie nu-ţi pasă, mie-mi pasă, soro!”

Cei 50 de oameni au rămas până la apusul Soarelui. Ce nu ştiau ei este că deja cortina era trasă. Întrebarea este dacă nu cumva cortina era trasă în timpul tuturor actelor, iar scena era într-altă parte.