VIDEO Cum au trecut manelele de la „fără perdea“ la „fără număr“. Ştiaţi că Anton Pann a fost fan al manelelor?
0Ştiţi că primele manele erau doar cântece pe versuri de dragoste iar lăutarii făceau „nopţi albe" pentru a-i distra pe bucureşteni şi acum 200 de ani?
În foclorul sătesc se cunosc două forme muzicale care au dăinuit în timp - cântecele propriu-zise şi cele cu o formă liber-improvizatorică, în care interpretul poate face modificări, cum este doina şi balada. Aceste cântece au fost iubite de lautarii secolului XVIII, care mai apoi au dat naştere cântecelor de mahala.
În momentul în care folclorul de la sat a ajuns pe mâna lăutarilor profesionişti de la oraş, cântecele s-au transformat pentru că „mahalaua le-a impus anumite dorinţe, aspiraţii, sentimente. Au apărut jelerile, oftaturile, ahurile care au adus microintervalurile, sunetele netemperate, de esenţă orientală", ne explică muzicologul profesor universitar doctor Viorel Cosma.
Aşa apare în cultura lăutărească a Bucureştiului de altădată cântecul de lume, de mahala, cântecul orăşenesc, cântecul ţigănesc.
Flăcăii îşi cucereau iubitele prin vocea lăutarilor
În secolele XVIII- XIX, flăcăii de curte le făceau declaraţii de amor iubitelor prin intermediul lăutarilor. Acestor confesiuni de dragoste li se alăturau desigur „un ah! şi un oh!" iar dacă versurile erau frumos unduite pe ritmul molcom, lăutarul era bine plătit şi înstărit cu „pungi de bani".
„De va porunci : danţul! /El îi cântă şi ia sfanţul"
Anton Pann, exponentul cel mai strălucit al cântecelor de lume din perioada 1750-1850, scrie despre soarta „musicului" pentru care vorbele boierului care îl plătea erau literă de lege : „Nu mă defăimaţi pe mine,/Pân nu veţi critica bine,/Căci un Music lui nu-i cântă,/Ci celui ce îl descântă,/De-i zice : cântă de jale,/Face pe voile sale./De-i zice : de veselie,/El şi aceasta o ştie./De va porunci : danţul!/El îi cântă şi ia sfanţul".
Lăutarul trebuia să fie convingător în recitalurile sale, numai aşa boierul era împlinit, numai aşa iubita cădea pradă amorului!
Anton Pann şi maneaua
După anul 1850, maneaua este adeseori semnalată în colecţiile de folclor. Anton Pann in „Spitalul amorului" vorbeşte despre cântece de mahala şi manele. Intr-un manuscris „Cântece de lume", Gheorghe Ucenescu include şi o manea turcească. Iar, mai târziu, prin anii 1906-1910, fanfarele militare bucureştene moderne (Regimentul 6 Mihai Viteazul) transpun o manea turcească pe disc „Gramophon Record".
În perioada interbelică editorii Ţicu I. Esanu, O.S.Tzetanovici şi Ştefan Kiriţescu tipăresc colecţii de mahala şi reuşesc să menţină în viaţă acele manele de mare vogă din perioada fanarioţilor.
Versuri „fără perdea"
Manelele conţineau texte de dragoste de multe ori imorale, care se bucurau de popularitate extraordinară prin mahalalele bucureştene. Aşadar, lăutarii cântau din suflet şi la cererea „fără perdea" acele cântece de lume deocheate răsunau în tot salonul.
„Produs muzical hibrid, maneaua a coexistat în repertoriul lăutăresc alături de folclorul mahalalei (cântecul de lume), de cântecul popular autohton, de melodiile de muzică de dans naţional (hora, sârba, bătuta etc.) şi universal (valsul, mazurca, polca, landlerul, cotilionul, galopul etc.)"
Ce este maneaua :
• Subspecie a cântecului popular de dragoste
• Piesă vocală de sorginte turco-persano-indiană
• A fost promovată în Ţările Române prin intermediul lăutarilor ţigani şi lăutarilor turci de serai (Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci) din perioada domniilor fanariote (sec. XVIII)
• Ulterior maneaua este preluată de către lăutarii autohtoni orăşeneşti din pragul sec. XIX, prelucrată şi adaptată textelor româneşti
Rămâi pe bucuresti.adevarul.ro pentru a afla cât de manelişti sunt maneliştii zilelor noastre.