Unde se făceau ritualuri de blesteme în Bucureşti. Vezi aici lăcaşul de cult de pe Calea Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un interviu acordat ziarului "ADS Bucureşti", academicianul vorbeşte despre bisericile specializate în diverse ritualuri din perioada fanariotă, care nu aveau nicio legătură cu religia ortodoxă.

Pentru blesteme, cel mai căutat lăcaş sfânt era biserica Sfântul Nicolae Tabacul, de pe Calea Victoriei 180, care există şi acum.

Constantin Bălăceanu Stolnici Foto: Petrică Tănase

"A fost una, Sfântul Nicolai Tabacul, o biserică care nu a fost ctitorită de boieri, ci e o biserică de cartier, mai puţin aristocratică. Nu ştiu prin ce mecanism s-a specializat în blesteme. Bunica a dat şi ea bani pentru restaurare. Aveau un ritual să blesteme cu lumânări aprinse care se stingeau în păcură. Răzvan Theodorescu îmi povestea că au venit nişte târgovişteni pentru un litigiu, s-au dus la acea biserică şi l-au blestemat pe domnitor. I se spunea şi Gură de Târgovişte", povesteşte scriitorul.

"Prima biserică Sfântul Nicolae Tabacul a fost făcută din lemn, în secolul al XVII-lea, fiind refăcută în 1710 de Dima Tabacu şi de Popa Cozma. Această biserică din lemn mai exista în 1774, când este amintită de banul Mihai Cantacuzino. De la numele acestor ctitori, mahalaua din capul Podului Mogoşoaei s-a numit când Popa Cozma, când Dima Tabacu", scrie crestinortodox.ro.

Rămâneţi pe bucuresti.adevarul.ro pentru a afla ce îi învăţau guvernantele pe copiii de boieri.

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Violențe la protestul anti-imigrație din Haga. Manifestanții au atacat poliția și au incendiat mașini. Jandarmii au ripostat cu tunuri cu apă și gaze
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK